Trupul neînsufleţit al românului omorât în atentatul din Kabul urmează să fie repatriat. Românul rănit rămâne în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul mort în atentatul sinucigaş de marţi din capitala afgană Kabul urmează să fie repatriat, în timp ce românul rănit continuă să fie spitalizat într-un spital american, unde primeşte îngrjiiri medicale.

„Este în curs de repatriere cetăţeanul român decedat, iar celui rănit i se acordă în continuare îngrijiri medicale”, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, în cadrul unei conferinţe cu jurnaliştii.

Un român a murit şi altul a fost rănit în urma unui atac produs marţi dimineaţă, în jurul orei locale 04.30, la Kabul. În urma atacului sinucigaş, comis împotriva unei baze logistice care colabora cu forţele NATO din Afganistan, au murit nouă persoane, dintre care patru erau agenţi de pază ai complexului.

Atacul a fost revendicat de talibani, care au confirmat că au atacat „o importantă bază logistică şi de aprovizionare străină cu un camion plin cu explozibil, care a distrus barierele şi le-a permis mujahedinilor echipaţi cu arme grele şi uşoare să intre”. Ulterior, a avut loc un schimb de focuri între agenţii de pază ai bazei şi atacatori, care s-a terminat 40 de minute mai târziu, odată cu eliminarea talibanilor.

Cei doi români, care au căzut victimă atentatului, erau angajaţi ai firmei americane de securitate DynCorp International, care asigură în Afganistan servicii de securitate, de logistică, dar şi de instruire pentru forţele afgane. Potrivit MAE, românul rănit în atentat este în stare stabilă la un spital militar american.

Veştile despre românului mort în Afganistan, Paul Cristian Boulean, au ajuns marţi după-amiază şi la Constanţa, acolo unde se află familia bărbatului. Reprezentanţii Serviciului Paşapoarte au anunţat familia Boulean despre moartea lui Paul Cristian. Oficialii au înştiinţat familia că nu poate fi vorba de o confuzie deoarece asupra acestuia au fost găsite actele care îi dovedesc identitatea.

Paul Cristian Boulean, în vârstă de 43 de ani, a lucrat ca jandarm în Cernavodă până în 2004, când a cerut trecerea în rezervă. Apoi, a plecat în Irak, ca angajat al unei firme americane, unde a lucrat ca şofer şi agent de pază.

Constănţeanul era căsătorit şi avea un fiu de 19 ani, student la Universitatea Maritimă Constanţa. La aflarea tragicei veşti, Robert Boulean a postat pe pagina lui de Facebook: „Tată, te voi iubi pentru totdeauna, la fel ca în prima zi din viaţa mea”.

Atentatul de marţi a avut loc pe fondul creşterii presiunilor asupra Guvernului afgan de a negocia cu talibanii, cu un an şi jumătate înainte ca majoritatea militarilor NATO să se retragă de pe teritoriul ţării. În urmă cu o săptămână, trei gardieni afgani au fost omorâţi în urma unui atac care viza palatul prezidenţial de la Kabul şi birourile CIA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima