Treizeci de instanţe şi parchetele de pe lângă acestea ar putea fi desfiinţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
30 de instanţe şi parchete ar putea fi desfiinţate FOTO Adevărul

Treizeci de instanţe şi parchetele care funcţionează pe lângă acestea ar putea fi desfiinţate. Propunerea a fost formulată de Grupul de lucru interinstituţional format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii, ea fiind aprobată de CSM.

Grupul de lucru interinstituţional a propus măsura în urma unei analize. Raportul cu concluziile acesteia a fost aprobat în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 4 iunie, fiind trimis ministrului Justiţiei pentru iniţierea unui proiect de lege, informează Mediafax.

Potrivit Raportului privind concluziile Grupului de lucru interinstituţional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri, în această etapă a procesului de reorganizare a fost propusă desfiinţarea a 30 de judecătorii şi a parchetelor de pe lângă acestea.

De asemenea, s-a propus şi rearondarea localităţilor pe care acestea le-au deservit, respectiv cele din Haţeg, Orăştie, Agnita, Avrig, Buhuşi, Rupea, Jibou, Târgu Lăpuş, Dragomireşti, Hârşova, Măcin, Segarcea, Baia de Aramă, Novaci, Balş, Lieşti, Însurăţei, Adjud, Salonta, Bălceşti, Topoloveni, Pogoanele, Mizil, Gura Humorului, Darabani, Târnăveni, Moldova Nouă, Chişineu Criş, Gurahonţ şi Făget.

În schimb, s-a considerat că se impune menţinerea în funcţiune, concomitent cu mărirea razei teritoriale, pentru 25 instanţe şi parchete, respectiv Blaj, Câmpeni, Sebeş, Brad, Sălişte, Podul Turcului, Beclean, Huedin, Şimleu Silvaniei, Babadag, Filiaşi, Corabia, Făurei, Panciu, Hârlău, Răducăneni, Huşi, Negreşti Oaş, Săveni, Costeşti, Oraviţa, Luduş, Ineu, Lipova şi Sânnicolau Mare.

De asemenea, în documentul citat se precizează că se impune şi menţinerea în funcţiune cu actuala circumscripţie pentru 15 instanţe şi parchete: Întorsura Buzăului, Lehliu Gară, Videle, Târgu Secuiesc, Gherla, Dej, Orşova, Târgu Bujor, Pătârlagele, Sinaia, Pucioasa, Vatra Dormi, Topliţa, Gheorghieni, Deta.

Grupul a motivat propunerea acestor măsuri prin eficientizarea activităţii instanţelor şi parchetelor, în condiţiile restricţiilor bugetare cu care se confruntă România, având în vedere şi trendul asemănător din ţările Uniunii Europene, raţionalizarea instanţelor şi parchetelor prin desfiinţare sau rearondare de localităţi fiind un mijloc de realizare a acestor scopuri.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol