Trei brăţări antice din aur furate din România au fost recuperate şi aduse în ţară

0
Publicat:

Trei brăţări antice din aur, din epoca bronzului şi perioada hallstattiană timpurie mijlocie - finalul mileniului II a.Chr., care au fost furate din România, au fost recuperate şi aduse în ţară, potrivit Agerpres. Ele provin din situri arheologice din nord-vestul României, iar pentru exportarea lor era necesară obţinerea unui certificat de export, document care nu există.

Artefactele au fost preluate de la muzeul MAS din Anvers – Belgia, la evenimentul de predare-primire, care a avut loc luni, aparticipând şi inspectorul general al Poliţiei Române.

„Cele trei bunuri culturale mobile de mare valoare, protejate de lege, au fost sustrase de autori necunoscuţi şi, ulterior, înstrăinate. Două dintre ele au fost identificate când au fost oferite la vânzare în cadrul unei licitaţii publice din Principatul Monaco. Cea de-a treia brăţară a fost identificată cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la reşedinţa din Belgia a persoanei care a depus la casa de licitaţii din Monte Carlo cele două brăţări, în vederea vânzării publice”, precizează reprezentanţii Parchetului General într-un comunicat de presă.

Autorităţile belgiene au semnalat, pe 27 octombrie 2020, apariţia celor două brăţări în catalogul unei licitaţii din Monte Carlo, iar pe 11 noiembrie 2020 Poliţia Judiciară din cadrul IGPR - DIC, Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional, s-a sesizat din oficiu cu privire săvârşirea infracţiunii de furt calificat. S-a întocmit un dosar penal, care, iniţial a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar la data de 31 martie 2022 a fost preluat de către PICCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

„Prin ordonanţă, s-a început urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de furt calificat, iar ulterior extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni de export ilegal. Tot prin ordonanţă, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un suspect pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire”, se menţionează în comunicat.

„La data de 7 iunie 2022 , PICCJ - Secţia de urmărire penală a emis ordinul european de anchetă adresat autorităţilor judiciare belgiene, solicitând transferul/transmiterea către autoritatea judiciară română, în speţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a mijloacelor materiale de probă (cele trei brăţări din aur, aflate în custodia judecătorului de instrucţie de la Tribunalul de Primă Instanţă din Veurne-Belgia), precum şi o copie, conform cu originalul, a dosarului aflat pe rolul judecătorului de instrucţie”, au transmis procurorii.

Returnarea brăţărilor de patrimoniu în România a fost de durată, ea presupunând declanşarea unei proceduri de declasare de către Ministerul Regional Flamand - Departamentul pentru Cultură, brăţările fiind protejate de legea flamandă ca artefacte preţioase şi, fiind înscrise pe o listă de bunuri de patrimoniu.

„Acţiunea de returnare a brăţărilor a fost posibilă printr-o foarte bună cooperare judiciară cu judecătorul de instrucţie de la Tribunalul de Primă Instanţă din Veurne - Belgia şi a beneficiat de sprijinul Ministerului Regional Flamand - Departamentul pentru Cultură, Ambasadei României la Bruxelles şi a membrului naţional la Eurojust. Asupra acestor bunuri s-a instituit sechestrul asigurător, urmând a fi predate în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, până la soluţionarea definitivă a cauzei, urmând a fi supuse unor expertize pluridisciplinare (fizico-chimice, muzeografice ş.a.)”, se mai precizează în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul