Traian Băsescu: Sistemul de sănătate va fi menţinut prin intervenţii ale statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu: Sistemul de sănătate va fi menţinut prin intervenţii ale statului

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat duminică la Oradea că în următoarele săptămâni se vor face intervenţii pentru susţinerea sistemului de sănătate, care şi-a epuizat resursele din taxe.

Plecând de la premisa crizei economice, obiectivul major al Guvernului este menţinerea salariilor, a pensiilor şi asigurarea plăţilor sociale, a precizat Băsescu. "Vor găsi resurse minimale pentru intervenţie şi în sectorul de sănătate", a adăugat şeful statului.

Băsescu a subliniat că România nu poate ieşi singură din criză, atâta vreme cât celelalte ţări puternice nu au făcut-o, fiind interconectată la sistemul global comercial şi de schimburi alte ţări. "Toate afirmaţiile prin care se cere Guvernului să scoată ţara din criză sunt lozinci", a zis preşedintele.

"Criza a arătat - precum turnesolul - că avem un stat care consumă mult prea mult, aproape 30% din veniturile bugetului statului fiind consumate cu aparatul de stat, condiţii în care este clar că restructurarea aparatului de stat este inevitabilă, pentru că a devenit o frână în evoluţia pozitivă chiar a statului", a mai afirmat şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Bucureștiul testează programul decalat pentru angajații la stat, ca măsură anti-aglomerație
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Planul secret al SUA pentru transformarea Fâșiei Gaza într-un centru turistic a fost dezvăluit. Cum vrea administrația Trump să strămute întreaga populație
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram