Traian Băsescu a fost audiat la Parchetul General în dosarul în care este acuzat de spălare de bani. Procurorii continuă urmărirea penală a fostului preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO INQUAM PHOTOS

Traian Băsescu a fost vineri la Parchetul General, unde timp de mai bine de o oră a dat declaraţii în dosarul în care este acuzat de spălare de bani în formă continuată. Cercetările în acest caz au fost declanşate ca urmare a unei sesizări făcute de Mugur Ciuvică, un apropiat al lui Dan Voiculescu.

UPDATE Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis să continue urmărirea penală împotriva fostului preşedinte, Traian Băsescu, pentru infracţiunea de spălare de bani.

În ordonanţa întocmită, procurorii au reţinut că fapta a fost săvârşită în perioada octombrie 2000 - mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare - cumpărare a unor imobile.
 

UPDATE După mai bine de o oră, Traian Băsescu a părăsit sediul Parchetului General, precizând însă că a dat o declaraţie în faţa procurorilor.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a ajuns la sediul Parcahetului General la ora 9.45, acesta refuzând să dea declaraţii în faţa presei.

Faptele din acest dosar ar fi fost comise în perioada în care Traian Băsescu era primar al Capitalei. 

Acuzaţiile actuale se pedepsesc cu 10 ani de închisoare

Concret, Traian Băsescu este acuzat că în anul 2000 ar fi cumpărat un teren de 3.700 de metri pătraţi, situat pe Aleea Privighetorilor, în apropiere de Academia de Poliţie. Preţul a fost un chilipir: 70.000 de euro. 

Însă provenienţa acestor bani nu ar putea fi justificată, susţin procurorii de la Parchetul General care mai subliniază că în aceeaşi zi şi la acelaşi notar, omul de afaceri Costel Căşuneanu ar fi cumpărat şi el un teren învecinat, cu o suprafaţă similară, însă la un preţ de trei ori mai mare - considerat preţul pieţei.

Coincidenţa din 2000 s-a transformat într-o adevărată afacere pentru Traian Băsescu doi ani mai târziu când a vândut terenul din Aleea Privighetorilor cumnatei şi asociatei în afaceri a lui Costel Căşuneanu, Gabriela Blaj. Afacerea s-ar fi parafat pe nu mai puţin de 300.000 de dolari. Femeia primise aceşti bani, prin transfer bancar, de la cumnatul său Costel Căşuneanu. Viitorul preşedinte nu a stat prea mult cu banii la bancă. În aceeaşi lună el a cumpărat, cu 280.000 de dolari, o vilă situată pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti.

O lună mai târziu, vila a fost donată Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României.

Anchetă pornită de la Mugur Ciuvică

Dosarul a pornit de la o sesizare din 2014 a Grupului pentru Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, un apropiat al lui Dan Voiculescu, către Oficiul de Combatere a Spălării Banilor.

Potrivit unor surse judiciare, cazul a fost anchetat o vreme de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Ulterior, după cercetări, dosarul a fost închis.

În urma unor informaţii venite de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dosarul a fost redeschis în 13 aprilie 2016. Vizaţi în dosar sunt Traian Băsescu, dar şi Costel Căşuneanu. Anchetatorii au audiat deja mai multe persoane în acest caz.

Potrivit surselor judiciare, Parchetul îşi bazează acuzaţiile pe declaraţii de martori, înscrisuri bancare şi rapoarte ale Oficiului de combatere a spălării banilor.

Ce spune Traian Băsescu

Traian Băsescu nu a părut deloc susprins de acuzaţii. Într-un mesaj pe Facebook, postat pe 20 aprilie, liderul PMP, a confirmat că a fost informat de Parchetul General că este suspect de spălare de bani. 

„Printr-o adresă a PÎCCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi, respectiv, 2002, urmare a unei reclamaţii făcute de domnul Ciuvică. Pentru corecta informare, aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin rezoluţia din 25 iunie 2012 a PÎCCJ, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PÎCCJ“, a scris Traian Băsescu, ieri, pe Facebook.

Preşedintele PMP a menţionat că, pentru moment, nu a fost citat la Parchet. „Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în faţa procurorului de caz“, adaugă Băsescu.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat