Toate sistemele IT ale RAR au picat: ITP-ul, imposibil de realizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate sistemele IT ale Registrului Auto Român au picat joi, instituția fiind pusă în impozibilitatea de a mai lucra în vreun fel cu publicul sau de a efectua inspecțiile tehnice periodice (ITP).

Toate sistemele IT ale Registrului Auto Român au picat

„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT a RAR.

Din acest motiv, suntem momentan în imposibilitatea de a desfășura activități cu publicul în toate sediile din țară, dar este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP.

Revenim cu detalii în momentul în care situația va reveni sub control”, a informat joi instituția.

Începând de la sfârșitul acestei luni, șoferii care doresc să vândă un autoturism vor fi obligați să furnizeze cumpărătorului un certificat obținut de la Registrul Auto Român (RAR), care cuprinde informații referitoare la istoricul citirii odometrului și eventualele daune majore suferite de mașină. Recent, printr-un proiect HG, Ministerul Transporturilor vrea să modifice lista obiectului de activitate RAR, astfel încât să fie posibilă aplicarea măsurii.

După aplicarea proiectului, printre activitățile desfășurate de RAR se vor număra și următoarele:

  • omologarea UE de tip a vehiculelor rutiere;
  • omologarea ONU de tip a vehiculelor rutiere;
  • omologarea UE individuală a vehiculelor rutiere;
  • monitorizarea şi raportarea către Comisia Europeană a emisiilor de CO2 ale autoturismelor şi autovehiculelor utilitare uşoare;
  • monitorizarea şi raportarea către Comisia Europeană a emisiilor de CO2 ale vehiculelor rutiere grele.

După cum s-a stabilit anul trecut, începând cu 29 noiembrie 2024, toți vânzătorii de autoturisme vor fi obligați să ofere cumpărătorului certificatul RAR Auto-Pass.

Datele vehiculelor vor fi preluate de RAR de la stațiile autorizate pentru Inspecția Tehnică Periodică (ITP) și de la service-uri, atunci când mașinile sunt supuse verificărilor, reparațiilor sau întreținerii. Pe baza datelor din acest registru, RAR va emite acest document necesar vânzării.

Certificatul va conține date din registrul electronic al vehiculului, inclusiv istoricul citirilor odometrului și informații despre eventuale accidente care au implicat sisteme esențiale ale vehiculului (direcție, frânare, caroserie sau șasiu). Certificatul va fi valabil timp de 60 de zile de la emitere și va fi disponibil la cerere, contra cost, pentru autoturismele cu maximum opt locuri pe scaune (excluzând locul conducătorului).

În cazul în care un vehicul nu are date disponibile în registru (de exemplu, dacă a fost adus recent din străinătate), vânzătorul va putea oferi cumpărătorului un document alternativ, care va menționa această situație. Spre deosebire de certificatul RAR Auto-Pass, acest document va fi oferit gratuit.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro