Tinerii care aleg stagiul militar voluntar vor primi la final trei salarii medii pentru cele patru luni de pregătire

0
Publicat:

Programul este remunerat și are scopul de a întineri rezerva armatei, a anunțat ministrul Apărării. Cei mai buni dintre ei vor putea deveni militari profesioniști.

Militari români FOTO: MApN

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, anunță că tinerii care vor intra în stagiul militar voluntar vor primi trei salarii medii pe economie pentru cele patru luni de pregătire, iar cei mai buni vor putea rămâne în armată ca militari profesioniști.

România are în prezent peste 80.000 de militari și personal civil, dar ținta agreată cu aliații este de 120.000 de militari profesioniști.

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a detaliat beneficiile pentru tinerii care vor opta pentru stagiul militar voluntar, subliniind că acestea sunt atât de natură civică, cât și financiară.

„Beneficiile sunt, nici nu știu cum să le ierarhizez, în primul rând, datoria civică, un beneficiu financiar, deci noi am propus aici pentru cele patru luni, trei salarii medii pe economie, vom vedea cum rămâne în final după ce va trece de Parlament”, a declarat Ionuț Moșteanu.

Un alt avantaj pentru participanții la stagiul militar voluntar este posibilitatea de a rămâne în armată.

„Faptul că cei mai buni dintre ei vor putea rămâne în armată, va fi dorința noastră să devină militari profesioniști, să-i luăm pe cei mai buni pe care-i vedem după patru luni de zile că vor și pot să facă și le place acest lucru, să rămână militari profesioniști, sau unii dintre ei vor vrea dinșii să rămână în cadrul armatei”, a explicat ministrul.

Moșteanu a subliniat că măsura se aliniază la practicile europene.

E un lucru care se întâmplă cam peste tot în Europa, deci au început din nou în ultimii ani văzând realitățile și confrontându-se cu aceeași problemă de îmbătrânire a rezervei operaționale, mai multe țări europene au introdus genul ăsta de proiect, de voluntariat, de armată voluntară”, a precizat Moșteanu.

Întrebat despre deficitul actual al armatei române, ministrul Apărării a spus: „Am mai spus-o în planurile agreate cu aliații. Există o țintă de 120.000 de militari profesioniști care ar fi o țintă absolut suficientă pentru a acoperi nevoile armatei și așa cum au fost ele definite în strategiile de apărare agrate cu aliații”.

Ministrul Apărării a subliniat că atingerea obiectivului depinde de mai mulți factori. „Totul ține de dorința oamenilor de a intra în armată, de cât de atractiv facem noi acest lucru pentru cetățenii României, cât de atractiv facem funcția militară pentru cetățenii României și de disponibilitățile bugetare”, a explicat Moșteanu.

„Pentru că, din nou, când vorbim de mărimea armatei și de înzestrarea armatei, vorbim de niște cheltuieli care sunt semnificative”, a avertizat oficialul.

Ministrul a anunțat că România și-a asumat angajamente clare cu privire la cheltuielile de apărare: „Vor crește așa cum am agreat cu aliații în cadrul summit-ului de la Haga până la 3,5% plus 1,5% cheltuieli de apărare stricte și 1,5% cheltuieli conexe apărării până în 2035. Asta este agreat cu aliații NATO și noi mergem în aceeași direcție”.

Cu toate acestea, ministrul a recunoscut că procesul de extindere a armatei necesită timp.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate