Tineri din Garda Maghiară acuzaţi de rasism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a început urmărirea penală împotriva a trei tineri, Csibi Barna, Szocs Tibor şi Puskas Andras Miklos, din Miercurea Ciuc, pentru instigare la discriminare şi constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

La 6 aprilie 2010, ei au pus pe un panou din lemn, în faţa unui supermarket din Miercurea Ciuc, un afiş inscripţionat în limba maghiară: „Ruşine să-ţi fie, iar ai cumpărat de la evrei".

În rezoluţia de începere a urmării penale, semnată de procurorul Florin Braic arată că „sunt indicii temeinice privind comiterea infracţiunilor de instigare la discriminare şi constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob".

Rezoluţia a fost postată şi pe site-ul „Gărzii Secuieşti", printre membrii fondatori figurând Csibi Barna şi Szocs Tibor. Alături de rezoluţie, pe pagina de internet a fost postat un mesaj prin care cei acuzaţi îşi exprimă indignarea faţă de acest demers pe care-l catologhează ca fiind „nedrept, discriminatoriu şi inacceptabil", iar acţiunea procurorilor este una de sorginte comunistă.

Csibi Barna susţine că nu a greşit cu nimic, întrucât „Constituţia din România consfinţeşte dreptul la opinie, fie ea şi negativă".

În legătură cu cea de-a doua acuzaţie, de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, acesta a spus că „este o prostie", susţinând că organizaţia „Garda Maghiară" nu există. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie