Ţigările mentolate dispar din România. Peste 500.000 de fumători vor fi afectaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tigarile mentolate au fost interzise în UE FOTO Shutterstock

Vânzarea ţigărilor mentolate şi a celor cu capsulă de mentol va fi interzisă de mâine, 20 mai, în România ca urmare a unei Directive UE.

 Măsura vizează comercializarea ţigărilor, inclusiv a celor cu capsulă, şi a tutunului pentru rulat cu arome caracteristice, respectiv cea a produselor cu miros sau gust sesizabil diferite decât tutunul. Directiva este valabilă pe toate pieţele UE, inclusiv la punctele de vânzare duty-free.

Concret,conform legislaţiei europene, producători şi comercianţii au obligaţia să se asigure ca pe 20 mai 2020 niciun pachet de ţigări mentolate să nu mai existe pe piaţă. În România există 500.000 de fumători care consumă mentol, potrivit estimărilor British American Tobacco.

Ţigaretele mentolate au fost ultimele cu arome rămase neinterzise, după ce directiva europeană a scos de pe piaţă din mai 2016 ţigările cu parfum de cireşe, vanilie sau ciocolată.

700 000 de decese în fiecare an

Dr. Magdalena Ciobanu, expert al MS la Comisia Europeană, declara în 2016: „Prin arderea produsului din tutun, mentolul se transformă în substanţe cancerigene. Ţigările cu arome şi în special ţigările mentolate favorizează debutul fumatului. Pentru că primele ţigări nu sunt prea gustoase, nu miros prea bine şi de aceea mulţi debutanţi renunţă la a mai fuma”.

Potrvit datelor deţinute de Comisia Europeană, un sfert (26 %) dintre europeni fumează, iar acest viciu este cauza cu cel mai mare impact individual asupra mortalităţii şi a morbidităţii evitabile în UE, provocând aproximativ 700 000 de decese în fiecare an.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu