The Guardian a publicat declaraţii ale românilor care explică de ce ies în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A 7-a zi de proteste din Piaţa Victoriei FOTO: Inquam Photos

Cotidianul britanic The Guardian a publicat luni un material cu declaraţii ale românilor care explică de ce au ieşit în ţară de aproximativ o săptămână şi ce vor să se întâmple în continuare.

După şase nopţi în stradă, protestatarii români par să fi câştigat, după ce Guvernul a renunţat la legislaţia anticorupţie care a declanşat cele mai ample manifestaţii de la căderea comunismului, însă cei care au răspuns apelului The Guardian de a oferi explicaţii spun că nu este suficient şi vor demisia Guvernului.

„Sunt profund corupţi. Prioritatea lor după învestirea în funcţie este să modifice reuşitele cele mai importante înregistrate în ultimii 28 de ani din România: lupta împotriva corupţiei”, spune Andrei, controlor de trafic aerian de 28 de ani, din Bucureşti.

“Nimeni nu vrea o întoarcere la perioada începutului anilor ’90, unde nu existau consecinţe pentru frauda organizată”, adaugă el.

„Într-o democraţie atât de tânără, cu o astfel de istorie, vechile obiceiuri de a înghiţi orice ţi se aruncă sunt greu de uitat. Însă 27 de ani de corupţie sunt suficienţi”, afirmă şi Andrei, de 32 de ani, din Buzău.

“Au trezit gigantul nostru adormit numit conştiinţă şi se vede că le este frică de aceasta răgând în fiecare oraş. Chiar şi în oraşul meu natal, de 120.000 de oameni, care este de obicei afiliat Guvernului, sute de oameni au ieşit în stradă”, adaugă el.

„Nu îmi pasă prea mult de faptul că vor să tipărească nişte cartonaşe de ieşire din închisoare pentru câţiva membri ai partidului, dar modul în care au încercat să obţină acest lucru este absolut dezgustător; ordonanţa a fost adoptată în mijlocul nopţii şi nici măcar nu era pe agenda zilei. Parlamentul a fost ignorat complet, deşi situaţia nu era o urgenţă”, a afirmat Mihnea, de 17 ani, din Piteşti.

“De obicei nu protestez, pentru că nu sunt multe ocazii în viaţa mea când acţiunile actualei administraţiei au fost 100% ilegale. Nu se poate să mai poată guverna după greşeala enormă pe care au făcut-o”, a subliniat el.

Grindeanu spune că Guvernul său, care a câştiga circa 46% din voturi în decembrie, nu va demisiona. Cabinetul său intenţionează să folosească un proiect de lege separat, pentru eliberarea a aproximativ 2.500 de deţinuţi care servesc pedepse sub cinci ani de închisoare.

“Sunt aceiaşi oameni care conduc ţara ca şi înainte de Revoluţia din ’89, rudele lor şi prietenii lor politici”, explică Belinda, de 32 de ani, proprietar de salon din Timişoara, care va fi capitală culturală europeană în 2021.

„În ultimii cinci ani, mi-am pierdut toţi prietenii (au emigrat – n.r.). Sunt mai fericiţi decât au fost vreodată în România. Generaţia mea trebuie să câştige şi să vină cu ceva noi sau această ţară va fi pierdut pentru totdeauna – nu e nicio melodramă, doar adevărul inevitabil”, mărturiseşte ea.

Românii care au răspuns la întrebările The Guardian şi-au exprimat nemulţumirea faţă de lipsa locurilor de muncă, faţă de educaţia de calitate scăzută şi faţă de sistemul de îngrijire medicală care se prăbuşeşte, dar şi de rolul pe care îl joacă în viaţa lor de zi cu zi corupţia.

“Stresul este un cuvânt care descrie perfect starea în care trăiesc constant majoritatea dintre noi. Problemele noastre de zi cu zi sunt absurd. Nu ar trebui să stau lunar la coadă şase ore pentru a-mi plăti taxele, pentru că instituţiile nu au intrat în epoca digitală. Nu ar trebui să trăiesc cu teama că vreo instituţie îmi va închide mica afacere, dacă nu dau mită pentru a fi lăsată în pace”, se plânge Belinda.

“Corupţia este ceva cu care noi, românii, ne-am obişnuit. Mi-e frică să merg la un spital de stat pentru că aştept ore la rând sau dau şpagă la consultaţie”, subliniază Ana, de 36 de ani, economistă din Bucureşti.

„Mi-e groază să trebuiască să îmi trimit copilul la o şcoală publică, unde sunt şanse mari să fie traumatizat de profesori frustraţi care strigă şi îi supun la pedepse fizice pe copii pentru a-i disciplina. M-am săturat să cred că nu pot face nimic decât să mituiesc profesorii şi directorii de şcoli”, explică ea situaţia.

„Le dau şpagă funcţionarilor publici să îşi facă treaba şi stau la cozi lungi pentru a primi o semnătură pe o hârtie. Fostul premier Dacian Cioloş a dat un ordin ca şcolile şi spitalele să aleagă manageri pe baza criteriilor profesionale, după un examen obiectiv şi public. Mi s-a părut o idee foarte bună. O nouă decizie a anulat acele ordine”, a subliniat ea.

Laura, de 44 de ani, stomatolog din Transilvania care locuieşte în Suedia, a venit în ţară de la Malmo, pentru a participa la proteste împreună cu bunicul ei de 101 ani, imediat ce ordonanţa de urgenţă a fost anunţată.

„Românii sunt obişnuiţi cu suferinţa şi nu au ripostat, în afară de fugi în străinătate şi a accepta slujbe în Europa pe care nu le vrea nimeni altcineva – culegători de fructe, menajere, personal de îngrijire şi aşa mai departe. Merităm mai bine de atât”, spune ea.

„Din păcate, oamenii au fost atât de dezamăgiţi încât nu au votat, iar rezultatul a fost victoria social-democraţii, singurul partid cu un grup disciplinat de alegători în vârstă, care sunt întotdeauna dispuşi să voteze”, precizează Laura.

„Am fost la şase marşuri de protest la Sibiu şi voi continua să fac la fel până când văd că ordonanţa dispare şi că Guvernul este înlocuit. M-am săturat de modul în care social-democraţii tratează poporul român”, încheie ea.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”