Teodor Meleşcanu: „România a făcut o ofertă de a găzdui aproape 2.000 de refugiaţi aflaţi acum în Grecia şi Italia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a făcut recent o ofertă de a găzdui aproape 2.000 de refugiaţi aflaţi acum în Grecia şi Italia, a declarat, într-un interviu acordat Realitatea TV, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, care a precizat că în ţara noastră există deja 700 de refugiaţi.

„România şi-a exprimat solidaritatea, deşi am mers pe ideea că nu este normal să avem cote fixe (n.r. – de refugiaţi). În acelaşi timp, ne-am manifestat disponibilitatea de a primi un anumit număr de refugiaţi. Recent, am făcut o ofertă pentru 1.942 de refugiaţi din Grecia şi din Italia, pe care îi putem reloca în România. Avem deja pe teritoriul nostru cam 700 de astfel de refugiaţi. Dar pe lângă aceste lucruri, vreau să vă spun foarte direct că România participă masiv la operaţiunile din Marea Mediterană pentru oprirea afluxului de refugiaţi şi salvarea celor care se încumetă la asemenea acţiuni. La nivelul UE, şi prin instituţia Frontex, şi prin operaţiunile din Marea Mediterană, România a fost unul dintre contributorii cei mai importanţi. Această contribuţie a noastră ne situează pe locul doi între ţările care nu sunt direct vizate de către migraţie", a declarat ministrul de Externe.

Întrebat cum participă România la lupta împotriva grupării Stat Islamic, el a spus că este în lucru o iniţiativă privind trimiterea de către România a 50 de jandarmi şi poliţişti pentru pregătirea forţelor de securitate irakiene în lupta împotriva Daesh, dar şi că ţara noastră şi-a asumat obligaţia de a contribui cu 800.000 de euro la coaliţia luptei împotriva terorismului.  

„România şi-a asumat obligaţia de a contribui cu 800.000 de euro la coaliţia luptei împotriva statului islamic şi ajutorarea victimelor populaţiei civile din aceste zone. Pe lângă această contribuţie, care se va întinde pe o perioadă de patru ani, câte 200.000 pe an, mai avem şi o contribuţie de 340.000 de euro, care este destinată în primul rând celor din Siria, oamenilor care suferă. Este, mai ales, un ajutor umanitar şi, de asemenea, vom avea o contribuţie, nu am stabilit-o încă, la Fondul Uniunii Europene pentru ajutorarea refugiaţilor din Siria care se află în Turcia la ora actuală", a spus ministrul de Externe.

Întrebat dacă există informaţii despre români care să lupte fie în grupările anti-ISIS din Irak sau Siria, fie de partea grupării teroriste, ministrul de Externe a spus că la acest moment autorităţile nu au cunoştinţă despre astfel de cazuri.

„Este, într-adevăr, o problemă preocupantă, dat fiind că există un număr foarte mare de cetăţeni europeni, luptători străini, în cadrul Daesh. Am avut doar două cazuri intens mediatizate, despre un tânăr radicalizat şi un domn mai în vârstă care au avut anumite încercări de a pregăti anumite acţiuni. Nu avem la ora actuală cunoştinţă despre niciun român care luptă în cadrul forţelor Statului Islamic sau pe lângă alte grupări din Siria", a adăugat ministrul de Externe.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea