Taxa auto rămâne valabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor nu se desfiinţează, eventual se va reduce cu circa 25%, a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului, la Drobeta Turnu Severin.

"Taxa va rămâne în vigoare. Totodată Programul Rabla va continua. În 2010 au fost scoase din uz circa 190.000 de autovehicule, acţiune pentru care am alocat de la fondul de mediu aproximativ 700 milioane lei", a afirmat Borbely.
El a precizat că actul normativ care reglementează taxa de primă înmatriculare şi prin care toată lumea trebuie să o plătească, indiferent dacă maşina este nouă sau veche, este agreată de Comisia Europeană.


"Până la sfârşitul lunii septembrie vom analiza şi vom veni cu o soluţie dacă trebuie să modificăm sau nu legea referitoare la această taxă. Toate ministerele trebuie să îşi exprime punctul de vedere", a spus Borbely.

El a mai arătat că în anul 2011 circa 120.000 autovehicule vor fi casate, fapt care va conduce la protejarea eficientă a mediului înconjurător. Guvernul a adoptat, recent, noul proiect de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care prevede reducerea cu până la 25 procente a taxei faţă de forma iniţială. Astfel, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii vor putea solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.


Ce spune noua lege


Potrivit actului normativ, care are la bază principiul 'poluatorul plăteşte', taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă.
Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei vânzări. Taxa auto se calculează pe baza unor criterii precum tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 şi norma de poluare, luând în considerare şi deprecierea autoturismului.

Mai multe pentru tine:
„Boala mâinilor murdare” în România: o afecțiune în creștere, adesea asimptomatică la copiii sub 6 ani
Pelerinajul Sfânta Parascheva 2025 începe azi: reguli, coadă, traseu, așteptare în timp real și Telefonul Pelerinului până pe 15 octombrie
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”