Şuţ vechi la timpuri noi. Cel mai bătrân hoţ de buzunare a ajuns din nou în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 81 şi se poate „mândri“ cu titlul de cel mai bătrân hoţ din Bucureşti. Se numeşte Ion Doloman şi la prima vedere pare un tătăiţă simpatic şi inofensiv. Dacă nimereşte lângă tine în tramvai, te-ai putea ridica politicos să-i oferi locul. În realitate, bătrânul este hoţ de buzunare cu ştate vechi, iar la sfârşitul săptămânii trecute a ajuns din nou după gratii.

Are hoţia în sânge şi, în ciuda faptului, că a ajuns de nenumărate ori după gratii, nu s-a lecuit nici până acum de această meteahnă. Fură aşa cum respiră, iar intratul şi ieşitul în şi din închisoare a devenit pentru Doloman un adevărat sport. O dată scăpat din spatele gratiilor, se întoarce la ceea ce ştie să facă cel mai bine: să fure.  

„Are antecedente penale. Este specializat în furturile din buzunare. Acţionează mai mult în locurile aglomerate, în special în RATB. Practic, omul din asta trăieşte, face asta de-o viaţă. Noi îl prindem, intră  la închisoare şi când iese acţionează din nou. Nu e violent, însă e foarte „şcolit“ în arta  furtului. Are ochi pentru aşa ceva, simte imediat acolo unde trebuie să dea lovitura. Fiind în vârstă, are şi avantajul că nu e uşor de recunoscut: oamenii văd în el un bătrânel şi atât“, au explicat poliţiştii care l-au reţinut din nou la sfârşitul săptămânii trecute. 

Joia trecută, Ion Doloman a încăput din nou pe mâna poliţiei. A ales să opereze, ca de obicei, într-o zonă aglomerată. Mai exact, într-un magazin din sectorul 2 al Capitalei. Şi-a ales ca victimă un  pensionar, 63 de ani. L-a buzunărit când bărbatul era atent la ce avea de cumpărat, dar în momentul în care i-a scos telefonul din buzunarul hainei a fost văzut de un alt client al magazinului. În scurt timp a ajuns în biroul poliţiştilor Sectiei 25 din Capitală. 

„În timpul cercetărilor suspectul a acuzat dureri în zona pieptului, afirmând că este bolnav de epilepsie, motiv pentru care, la sediul secţiei a fost solicitat sprijinul unei ambulanţe. Suspectul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi însă necesară internarea. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 300 de lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate. În baza probelor pe care le-am administrat magistraţii au decis cercetarea acestuia în stare de arest preventiv pentru o perioadă 15 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat“, au precizat sursele citate.    

Hoţ de-o viaţă

În 2004, acelaşi Ion Doloman, atunci de 72 ani, a fost prins de poliţisti, în timp ce-i fura portofelul unei femei, pe linia tramvaiului 34. Victima şi-a ales-o, ca şi acum, din rândul persoanelor de vârsta a treia. Aflat la prima uşă a tramvaiului, hoţul, extrem de amabil, s-a oferit să o ajute pe bătrână să se urce în mijlocul de transport în comun. 

Îmbrăcat la costum, cu  geacă de piele  şi pălărie, bătrânul nu a dat nici o clipă de bănuit că este un adevărat expert în furtul din buzunare. Ţinându-şi victima de vorbă cu discuţii de-ale pensionarilor, Doloman i-a sustras în câteva secunde portofelul din geantă. Poliţistii, care erau deja pe urmele lui  l-au prins în flagrant. În faţa instanţei, bătrânul hoţ, a aplicat aceeaşi metodă ca cea din aceste zile. A început să se plângă că el este bolnav de hepatită şi că nu poate fi închis. Atunci a reuşit să-i  impresioneze pe magistraţi care au decis să-l cerceteze în stare de libertate. 

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”