Sri Lanka refuză armistiţiul de încetare a focului - Revista presei internaţionale
0Presa internaţională de astăzi scrie despre refuzul Sri Lanka în legătură cu încetarea focului, intrarea lui Panchen Lama în viaţa publică chineză sau decizia de implicare în problemele ce privesc drepturile omului a SUA. Printre alte subiecte, preţul mediu al caselor a scăzut în SUA, iar Senatul american este de acord cu nominalizările pentru Irak şi Afganistan.
Sri Lanka refuză armistiţiul de încetare a focului. Sri Lanka a refuzat marţi apelurile internaţionale pentru armistiţiu cu Tamil Tigers, anunţă AFP. Secretarul Palitha Kohona a spus că membrii comunităţii internaţionale au crezut un truc deliberat al Liberation Tigers of Tamil Eelam (LTTE), potrivit căruia aceştia doresc încetarea focului. "Este nefericit faptul că unii membri ai comunităţii internaţionale au picat în această capcană a LTTE de încetare a focului, care ar ajuta doar teroriştii să continue acest conflict pentru încă 25 de ani", a spus Kohona.
Rivalul lui Dalai Lama intră în viaţa publică. China a mediatizat un călugăr tânăr în eforturile de a demonstra că guvernează Tibetul într-un mod pozitiv. Oficialii au lansat o propagandă puternică luptă propagandistică în ultimele săptămâni pentru a demonstra că Tibetul prosperă sub guvernarea Beijingului. Deşi noul Panchen Lama, al doilea ca importanţă în cultura buddhistă, după Dalai Lama, are doar 19 ani, deja a apărut în viaţa publică pa petrecerea Partidului Comunist, anunţă BBC.
Administraţia Obama a decis să se alăture Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, anulând o decizie a administraţiei Bush. Statele Unite vor participa la alegeri în mai pentru unul dintre cele trei locuri ale membrilor consiliului, intrând într-o cursă cu Belgia, Norvegia şi Noua Zeelandă. Noua Zeelandă a decis să se retragă pentru a permite SUA să candideze fără oponenţi, potrivit oficialilor SUA, citaţi de The Washington Post. Activiştii pentru drepturile omunui au pledat pentru intrarea SUA în consiliu încă de la crearea sa din martie 2006. Se aşteaptă ca Statele Unite să anunţe planurile sale în legătură cu această chestiune în cursul zilei de joi.
Preţul mediu al caselor a scăzut în SUA. Preţul mediu pentru casele existente a scăzut cu 19% în ianuarie, potrivit unui index lunar care monitorizează preţul caselor în 20 de oraşe din SUA, citat de BizJournal. Toate cele 20 de oraşe au anunţat scăderi ale valorii caselor, cu 13 rate de scădere record. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat au fost Pheonix, cu o scădere de 35%, Las Vegas cu 32,5% mai puţin şi San Francisco, care a înregistrat o scădere de 32,4%. Dallas, Denver şi Cleveland au înregistrat cele mai mici scăderi, de doar 4,9%, 5,1% şi, respectiv 5,2%.
Senatul american este de acord cu nominalizările pentru Irak şi Afganistan. Comisia de Afaceri Externe a Senatului american a dat unda sa verde marţi numirii diplomatului Christopher Hill ca ambasador al Statelor Unite în Irak şi generalului Karl Eikenberry ca ambasador în Afganistan, înainte de un vot în întregul Senat, transmite AP. Comisia senatorială prezidată de democratul John Kerry a aprobat numirea lor prin aclamaţii. Cel puţin un senator republican, Sam Brownback, s-a declarat opus numirii lui Christopher Hill şi a intenţionat să o blocheze. Numirea generalului Eikenberry a făcut obiectul unui mai mare consens printre senatori.