Specialişti canadieni şi IGSU caută soluţii pentru stingerea incendiului de la sonda de gaze din Moftinu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul la o sondă de gaze din zona localităţii Moftinu Mare din judeţul Satu Mare a fost anunţat în noaptea de duminică spre luni

O echipă complexă de specialişti ai IGSU, condusă de inspectorul general, împreună cu autorităţile locale şi experţi ai unor companii de profil din Canada s-au deplasat, miercuri, la sonda de gaze din Moftinu, judeţul Satu Mare, unde are loc incendiul, pentru a identifica soluţiile tehnice care trebuie adoptate pentru remedierea situaţiei.

„Acţiunile de stingere a incendiului produs la sondă trebuie precedate, în mod obligatoriu, de măsuri tehnice speciale pentru captarea fluxului de gaze care să reducă presiunea la capătul sondei, spun specialiştii IGSU.

„Stingerea imediată a incendiului creează riscul producerii unor acumulări de gaze care să conducă la o explozie. În acest sens, misiunile pompierilor sunt de asigurare a protecţiei zonei fără întreruperea procesului de ardere, până la momentul în care societatea deţinătoare a sondei va lua toate măsurile de securitate atât pentru echipajele de pompieri, cât şi pentru populaţia din zonă“, se arată într-un comunicat al IGSU.

Printre primele măsuri stabilite în comun de specialiştii IGSU şi cei canadieni au fost acelea de eliberare a puţului sondei de resturile rămase după prăbuşirea turnului acesteia şi de eliberare a perimetrului pentru a permite acţiunea ulterioară a forţelor profesioniste.

În acelaşi timp se continuă acţiunea de identificare a tuturor surselor de apă pentru asigurarea continuităţii acţiunilor de stingere la momentul stabilit.

Incendiul la o sondă de gaze din zona localităţii Moftinu Mare din judeţul Satu Mare a fost anunţat în noaptea de duminică spre luni, la ora 1:35. Pompierii mobilizaţi pentru stingerea incendiului nu au putut interveni deloc, din cauza riscului major de producere a unei explozii după lichidarea flăcărilor, pe fondul presiunii gazelor subterane. ISU Satu Mare anunţa că aşteaptă o echipă de experţi canadieni, marţi, iar strategia de lichidare a flăcărilor va fi decisă împreună cu aceştia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă