Şpagă pentru „Prima casă“. Anchetă de proporţii la Fondul de Garantare a Creditelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între 200 şi 500 de euro ar fi primit şpagă funcţionari ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor de la cei care solicitau credite prin Programul „Prima casă“, pentru rezolvarea dosarelor peste rând.

Scandal la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Mai mulţi funcţionari sunt bănuiţi că au luat şpăgi pentru a aproba peste rând dosarele din Programul „Prima casă“ sau ca să închidă ochii la anumite nereguli. 

Procurorii de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au deschis un dosar penal pentru corupţie, iar joi dimineaţă, anchetatorii au făcut nu mai puţin de 23 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, una dintre descinderi vizând chiar sediul Fondului de Garantare a Creditelor, care gestionează Programul „Prima casă“.

Au fost emise mandate de aducere pentru opt persoane, suspecte în acest dosar, iar 60 de martori ar urma să fie audiaţi. Concomitent, inspectorii de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală au făcut controale la o firmă deţinută de una dintre angajatele cercetate, folosită drept paravan în circuitul şpăgilor.

În dosar sunt vizaţi un şef de serviciu din instituţia publică, dar şi alţi funcţionari şi intermediari. 

 În filiera şpăgilor de la Prima casă ar fi implicat şi un subofiţer din cadrul unei unităţi militare din Bucureşti, în cazul său cercetările fiind continuate de către procurori ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Urgentarea dosarelor, condiţionată de mită

Potrivit unor surse judiciare, mita oferită funcţionarilor varia între 200 şi 500 de euro, fiind vizate, până la acest moment, 60 de soluţionări în regim de urgenţă. 

„Din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obişnuiesc să condiţioneze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani. În concret, cei în cauză condiţionează soluţionarea cererilor petenţilor, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanţii din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiaţi, fiind creat astfel un mecanism între funcţionarii instituţiei din diverse compartimente, având ca scop obţinerea de beneficii personale. În acest mod nu se respectă ordinea înregistrării cererilor, nu sunt acordate şanse egale şi este încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună credinţă, câştigători fiind doar cei ce se încadrează în «priorităţile» angajaţilor, în schimbul sumelor de bani date ca recompensă“, au precizat reprezentanţii Parchetului General. 

Reacţia Fondului Naţional de Garantare

După descinderile procurorilor, reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare au anunţat că au luat toate măsurile astfel încât investigaţia în derulare să-şi urmeze cursul, fără să afecteze activitatea curentă şi viitoare a instituţiei. 

„Actele procedurale efectuate la sediul FNGCIMM, de către organele abilitate ale statului, fac parte din cadrul unei investigaţii complexe, specializate. Investigaţia vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în desfăşurarea activităţii FNGCIMM, fiind vizată o perioadă de timp de câţiva ani. Ancheta este în momentul de faţă în plină desfăşurare. Având în vedere limitele de comunicare publică pe această temă, impuse de specificul acţiunii, dorim să-i asigurăm pe clienţii şi partenerii FNGCIMM ca obiectivele strategice, proiectele şi programele aflate în derulare se vor desfăşura conform graficelor stabilite. Conducerea a luat toate măsurile necesare astfel încât investigaţia în derulare să-şi urmeze cursul, fără să afecteze activitatea curentă şi viitoare a instituţiei noastre“, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

Peste 230.000 de români în Programul Prima Casă 

Programul Prima Casă a demarat în anul 2009, pentru a stopa căderea pieţei imobiliare, cauzată de criza economică. Până acum, peste 230.000 de români şi-au luat case prin acest program, statul acordând garanţii de aproape 20 miliarde de lei. 

Programul a oprit scăderea preţului apartamentelor, salvând bilanţul băncilor, care ar fi trebuit să îşi facă provizioane mult mai mare pentru deprecierea activelor decât şi-au făcut.  

În acest an, Programul Prima Casă totalizează un buget de 2 miliarde de lei, cu 20% mai mic faţă de plafonul din 2017, care va ajunge pentru achiziţionarea a aproximativ 20.000 de locuinţe.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie