Şofer român, arestat în Spania după ce a fost prins transportând imigranţi într-un camion frigorific

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 20minutos.es

Poliţiştii spanioli au descoperit opt irakieni, dintre care patru copii, ascunşi într-un camion frigorific şi l-au arestat pe şoferul român al vehiculului, care se îndrepta spre Marea Britanie.

„După ce au primit un apel anonim, ieri (vineri) agenţi ai Gărzii Civile au deschis un camion frigorific şi au descoperit în interior opt irakieni, perfect sănătoşi“, a precizat pentru AFP Garda Civilă din Teruel, în estul Spaniei.

În partea din spate a camionului, agenţii au descoperit patru adulţi şi patru copii de 2, 5, 8 şi 10 ani. Ei nu aveau asupra lor niciun document, însă ancheta a permis să se stabilească faptul că toţi aveau naţionalitate irakiană, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Şoferul camionului, un cetăţean român de 37 de ani, a fost arestat, sub acuzaţia de trafic de fiinţe umane“, a anunţat Garda Civilă.

Camionul plecase din regiunea Murcia, în sudul Spaniei, şi se îndrepta spre Marea Britanie. „Nu ştim deocamdată cum au ajuns familiile irakiene până în Spania“, a spus purtătorul de cuvânt al Gărzii Civile.

Potrivit presei spaniole, o familie provenită din Irak a fost descoperită, luna trecută, într-un camion frigorific, pe aceeaşi şosea, A23, şi în aceeaşi provincie.

La 27 august 2015, descoperirea de către poliţiştii austrieci care controlau un camion frigorific abandonat în apropiere de frontiera cu Ungaria a 71 de imigraţi morţi asfixiaţi a şocat Europa, notează Agerpres. Imigranţii, care fugiseră de conflictele din Siria, Irak şi Afganistan, fuseseră urcaţi în acel camion de traficanţi în Ungaria.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”