Site-ul CCR, inaccesibil de o săptămână.  Valer Dorneanu: Va trebui să reconstruim, şi nu e un lucru simplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat joi că pagina de internet a instituţiei va trebui reconstruită în urma atacului informatic de la finalul săptămânii trecute.

„Vineri, site-ul Curţii Constituţionale a fost spart, virusat. Începând de vineri, am închis pagina noastră de internet.  Efectele nu puteau fi decât cel mult de virusare, de comunicarea unor ştiri false. Va trebui, din păcate, să-l reconstruim şi nu este un lucru foarte simplu. Împreună cu consultarea serviciilor specializate – SRI, STS, care ne asigurau până acum mentenanţa acestuia – vom găsi modalitatea de a reconstrui pagina în cel mai scurt timp şi să o realimentăm cu toate datele necesare. Până atunci, deciziile noastre sunt comunicate în Monitorul Oficial, iar comunicarea cu societatea civilă va fi realizată direct prin site-urile mijloacelor de comunicare în masă care au relaţii cu noi şi le vom furniza toate datele necesare”, a declarat Valer Dorneanu, citat de Agerpres.

El a adăugat că CCR se va adresa autorităţilor pentru a face cercetări.

„O să ne adresăm şi din punct de vedere penal, şi din punct de vedere tehnic autorităţilor competente să facă cercetările necesare, iar noi vom face demersurile pentru reconstruirea site-ului”, a spus preşedintele CCR.

Pe 14 iunie, site-ul Curţii Constituţionale a României a fost ţinta unui atac informatic.

În locul paginii de start, cei care încercau să intre pe site-ul CCR puteau vedea mesajul „Hacked By laZy hAcker” şi o imagine cu un personaj dintr-o animaţie japoneză. De asemenea, toate funcţiile paginii erau suspendate. Ulterior, pagina web generată de autorii atacului informatic a fost eliminată, însă site-ul CCR nu poate fi accesat.

O săptămână mai târziu, ministrul Sănătăţii Sorina Pintea anunţa că 5 spitale au fost ţinta unui atac cibernetic. Specialiştii în securitate susţin că una dintre probleme constă în faptul că autorităţile nu au adoptat legea Securitatii Cibernetice.

„Ce nu înţelege lumea nici la noi este că va veni o vreme în care tu, că şef de instituţie sau de companie, vei fi răspunzător nu numai pentru bună protecţie a instituţiei tale vizavi de protecţia informaţiilor clasificate sau de bună cheltuire a banului public, dar inclusiv va trebui să protejezi ceea ce va fi definit că 'zestre cibernetică' a instituţiei tale. Şi, dacă tu vei pierde informaţie vitală pentru instituţie sau pentru stat în urmă atacurilor cibernetice, vei fi bun de plată. Acesta e şi un motiv pentru care eu cred că încă nu avem legea - pentru că cineva se opune, fiindcă această lege va aduce cu sine şi responsabilităţi, dar şi sancţiuni, pedepse", declara anul trecut pentru ziare.com, fostul consilier pe probleme de securitate naţională Iulian Fota.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare