Simina Tănăsescu este noul președinte al CCR. Cine ar fi susținut-o pentru a lua funcția

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simina Tănăsescu este noul președinte al Curții Constituționale a României. Aceasta a primit cinci voturi din cele nouă și ar fi susținută și de Nicușor Dan.

Simina Tînăsescu, noul președinte al CCR FOTO: Mediafax

UPDATE: Potrivit unor surse, pentru ca Simina Tănăsescu să fie președinte al CCR au votat Csaba Asztalos, Simina Tănăsescu, Dacian Cosmin Dragoș, Mihaela Ciochină și Bogdan Licu, iar pentru Iulia Scântei au votat Cristian Deliorga, Mihai Busuic, Iulia Scântei și Gheorghe Stan.

„În urma votului secret, cu majoritatea voturilor judecătorilor prezenți, doamna Elena-Simina TĂNĂSESCU a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale, pentru un mandat de trei ani. Procedura de alegere a noului președinte al Curții Constituționale s-a desfășurat în temeiul dispozițiilor art.7 alin.(1), (2) și (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit unui comunicat al CRR.

Simina Tănăsescu este noul președinte al CCR, potrivit unor surse Adevărul, fiind aleasă duminică, cu voturile a 5 din cei 9 judecători. Simina Tănăsescu ar fi fost susținută de președintele Nicușor Dan, în timp ce premierul Ilie Bolojan a susținut-o pe Iulia Scântei, provenită din PNL.

Tănăsescu ar fi beneficiat inclusiv de susținerea unor judecători susținuți de PSD la Curtea Constituțională. Ar fi vorba de Cristian Deliorga și Giani Stan.

Simina Tănăsescu a fost consilier prezidențial și a fost numită de Klaus Iohannis, în 2019, judecător la CCR.

Duminică dimineața, înaintea votului pentru funcția de președinte al Curții, cei trei noi judecători numiți la Curtea Constituțională – Dacian Cosmin Dragoş, Csaba Asztalos şi Mihai Busuioc – au depus jurământul în faţa președintelui Nicuşor Dan şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului. 

Cine sunt actualii judecători și cum se numesc

Conform Constituției României, Curtea Constituțională este formată din nouă judecători, numiți pentru un mandat de 9 ani, fără posibilitatea de prelungire sau reînnoire. Trei sunt desemnați de Camera Deputaților, trei de Senat și trei de președintele țării. De asemenea, președintele CCR este ales prin vot secret pentru un mandat de trei ani.

Componența actuală a Curții este următoarea:

  • Simina Tănăsescu - numită de președintele României în 2019;
  • Cristian Deliorga - numit de Senat în 2019;
  • Gheorghe Stan - numit de Camera Deputaților în 2019;
  • Mihaela Ciochină - numită de președintele României în 2022;
  • Laura Iuliana Scântei - numită de Senat în 2022;
  • Bogdan Licu - numit de Camera Deputaților în 2022;
  • Cei trei noi judecători: Busuioc, Csaba și Dragoș.
Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete