Sile Cămătaru a fost transferat la Penitenciarul Rahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, condamnat pentru proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane, a fost transferat, marţi după-amiază, din arestul Poliţiei Capitalei la Penitenciarul de Maximă Siguranță Rahova, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Sile Cămătaru a fost adus în România din oraşul german Düsseldorf, unde a fost preluat de o escortă din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din IGPR, potrivit Mediafax. În noaptea de luni spre marţi, el a fost încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei.

Pe numele lui Vasile Balint, Tribunalul Bucureşti a emis, în 12 mai, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru iniţiere sau constituire a unui grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma prostituţiei, fiind condamnat la 13 ani de închisoare. Pe numele lui fusese emis un mandat european de arestare, fiind introdus în Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), a precizat Poliţia Română într-un comunicat de presă.

„Ca urmare a colaborării cu autorităţile din Germania, persoana în cauză a fost oprită, la data de 13.05.2012, la câteva ore de la semnalarea în SIS, în timpul unui control în trafic, pe o autostradă din Germania, pe ruta Passau - Frakfurt, aceasta aflându-se într-un autoturism, înscris în Germania, împreună cu alte trei persoane", se precizează în comunicatul Poliţiei Române.

Fraţii Ion şi Vasile Balint au fost daţi mai întâi în urmărire naţională, după ce poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, în 11 mai. Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, condamnat la şase ani de închisoare cu executare, s-a predat în 14 mai, la arestul Poliţiei Capitalei. El mai avea de executat un rest de pedeapsă de aproximativ 40 de zile, fiind eliberat în 14 iunie din Penitenciarul Jilava.

Potrivit deciziei instanţei supreme, din pedeapsa lui Sile Cămătaru va fi dedusă o perioadă de aproximativ şapte ani şi jumătate, astfel că acesta ar mai avea de executat aproximativ cinci ani şi jumătate de detenţie.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate