Sfârşit tragic pentru un român dat dispărut în Italia. Ce ipoteză au anchetatorii, după ce a fost găsit mort într-o râpă

0
Publicat:

Un român din Italia, pe care familia îl declarase dispărut în urmă cu câteva zile, a fost descoperit mort într-o râpă din apropierea localităţii unde trăia.

Trupul lui Daniel Anton a fost recuperat dintr-o râpă de pompierii italieni. Foto Facebook

Daniel Anton, un român în vârstă de 54 de ani, care avea rezidenţa în Partanna, Italia, a fost dat dispărut de familia sa în urmă cu câteva zile, îngrijorată că bărbatul nu a mai revenit acasă şi nici nu răspunde la telefon. Printr-un mesaj pe Facebook, familia a cerut şi ajutorul comunităţii locale, în speranţa că cineva ar putea avea informaţii despre el.

Cum ultima dată fusese văzut în compania câinelui său, salvatorii şi-au concentrat acţiunile de căutare în zonele din jur.

Din păcate, carabinierii care plecaseră în căutarea lui l-au descoperit pe bărbatul de 54 de ani fără viaţă, într-o râpă din apropierea cartierului Frassino, întins pe o stâncă. Pentru că acesta se afla într-o zonă inaccesibilă, poliţiştii italieni au solicitat ajutorul pompierilor, care au reuşit să recupereze trupul românului, scrie presa italiană.

Potrivit primelor informaţii, autorităţile nu exclud varianta unei sinucideri, dar, până la finalizarea anchetei care a fost deschisă în acest caz, nu au făcut declaraţii cu privire la împrejurările în care a survenit moartea bărbatului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete