Sezonul anvelopelor de iarnă a început oficial. Ce amenzi riscă şoferii care nu-şi schimbă cauciucurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul în care  iarna şi-a făcut deja simţită prezenţa în unele părţi ale ţării, şoferii sunt obligaţi să treacă la anvelopele de iarnă, altfel pot risca amenzi de până la 2.900 de lei.

În cazul în care şoferii circulă fără anvelope de iarnă pe drumuri cu zăpadă, gheaţă sau polei, riscă amenzi de până la 2.900 de lei, a anunţat Poliţia Română prin intermediul unui comunicat.

„„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toţi cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei sunt obligaţi să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceţi, chiar şi pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Ele se identifică uşor,  datorită prezenţei pe laterale a literelor M şi S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Amenda pe care şoferii o vor primi dacă nu respectă regulile privind anvelopele de iarnă este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei).

Poliţiştii vor reţine şi certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort