Sesizarea în cazul lui Tăriceanu, legată de votul pentru arestarea lui Şova, trimisă la DNA de la Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sesizarea depusă de liderul PMP Eugen Tomac, în care reclamă modul în care a reacţionat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urma votului Parlamentului în cazul lui Dan Şova, a fost trimisă de Parchetul General la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), după ce Parchetul şi-a declinat competenţa.

Potrivit unor oficiali din cadrul Parchetului General, procurorii de la Secţia de urmărire penală au decis că, în acest caz, competentă să continue cercetarea penală este DNA, arată Mediafax.

Conform sursei citate, declinarea competenţei a avut loc ca urmare a faptului că la DNA deja există un dosar în care sunt verificate faptele reclamate.

Pe 27 martie, PMP anunţa că va depune plângere penală împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pe motiv că ar fi încălcat articolul 176 din Constituţie la votul în privinţa cererii justiţiei de arestare preventivă a lui Dan Şova.

„Ceea ce s-a întâmplat în Senatul României a determinat PMP să depunem o plângere penală împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Nu se poate ca în cazul doamnei Andronescu, senator de altfel, în cazul doamnei Udrea, în cazul domnului senator Mihăilescu să fie aplicată prevederea din Constituţie, iar în cazul fostului ministru al marilor proiecte şi prieten de nădejde al premierului Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu să nu ţină cont de ceea ce prevede foarte clar, de ceea ce prevede Constituţia. Din acest punct de vedere, având foarte clar în faţă un abuz de serviciu extrem de periculos, ignorându-se articolul 176, al. 2 al Constituţiei, PMP va depune astăzi la Parchet o plângere penală împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu", a afirmat Tomac la sfârşitul lunii martie.

El a mai spus că nu se poate obstrucţiona justiţia, îngrădindu-i liberatatea de a desfăşura activitatea, prin votul parlamentarilor împotriva cererii DNA. Tomac a mai arătat atunci că reforma parlamentară trebuie să înceapă imediat cu aplicarea voinţei cetăţenilor exprimată la referendumul privind Parlamentul unicameral şi numărul de 300 de parlamentari.

„Nu se poate ca Parlamentul să fie un scut pentru oamenii care fug de justiţie”, a adăugat Tomac.

De asemenea, fostul preşedinte Traian Băsescu a postat atunci un mesaj pe pagina sa de Facebook, adresat lui Tăriceanu, în care preciza că acesta a făcut un grav abuz în serviciu în cazul Şova, încălcând şi decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, Băsescu adăugând că „această slugă a lui Victor Viorel Ponta” trebuie să ajungă urgent în faţa justiţiei.

Curtea Constituţională (CC) a decis, pe 8 aprilie, referitor la sesizarea preşedintelui CSM, în urma votului în cazul Şova, că există un conflict juridic de natură constituţională între Parchetul General şi Senat, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta hotărârea care atestă rezultatatul votului.

Pe 17 aprilie, judecătorii constituţionali au făcut publică motivarea acestei decizii, iar pe 22 aprilie aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial.

151 de voturi în plenul Senatului în cazul cerere DNA privindu-l pe Dan Şova

Pe 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „împotrivă”, iar cinci voturi au fost anulate.

Senatul a invocat atunci articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, potrivit căruia fiecare cameră hotărăşte în cazul cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului „cu votul secret al majorităşii membrilor săi”, deşi Constituţia prevede, la articolul 76, că hotărârile celor două camere ale Parlamentului „se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră”. 

Senatul nici nu a emis atunci o hotărâre de respingere a solicitării DNA, arătând doar că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, nefiind întrunit numărul suficient de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării unui senator.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele CSM şi PNL au sesizat CC, iar, în urma delibărărilor, judecătorii constituţionali au admis doar sesizarea şefului Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani