Senatoarea Doina Tudor va fi cercetată în arest la domiciliu. Instanţa a înlocuit controlul judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatoarea Foina Tudor va fi cercetată în arest la domiciliu FOTO Eduard Enea

Senatoarea Doina Tudor va fi cercetată în arest la domiciliu, măsură cu care instanţa supremă a înlocuit miercuri controlul judiciar, dispus în cazul ei pe 4 martie, decizia fiind definitivă.

DNA a cerut arestarea Doinei Tudor în dosarul în care este acuzată că a intermediat mita de la patronul Carpatica Asig, Ilie Carabulea, pentru fostul său soţ Daniel Tudor, fost vicepreşedinte ASF. 

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lucia Rog, a luat măsura controlului judiciar în cazul senatorului, decizia nefiind definitivă.

ICCJ a judecat miercuri contestaţia procurorilor DNA şi a decis plasarea senatoarei în arest la domiciliu.

Doina Tudor declara, după decizia instanţei de vineri, că acesta nu este finalul şi că ea vrea să ajungă în faţa judecătorilor: "Vreau să lămuresc situaţia şi să încerc să-mi spăl numele".

Întrebată cum este la arest, Doina Tudor a spus: "Este incredibil. Doamna Udrea cred că a fost prea drăguţă când a vorbit despre condiţiile din arest. Sunt condiţii cumplite. Oamenii sunt foarte drăguţi, am avut parte de oameni buni şi politicoşi".

Senatoarea Doina Tudor a fost reţinută pe 3 martie de procurori, după ce Senatul a avizat cererea DNA. După decizia judecătorului, Doina Tudor, căreia i-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore, a putut pleca de la instanţa supremă.

Doina Tudor este acuzată de complicitate la luare de mită, pentru că, în perioada martie-mai 2013, l-ar fi ajutat pe fostul său soţ, Daniel Tudor, să primească 200.000 de euro de la Ilie Carabulea, pentru ca, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să ajute firma Carpatica Asig după un control.

În acest dosar, Daniel Tudor şi fostul secretar general al Senatului Ovidiu Marian sunt în arest la domiciliu din 20 februarie

Potrivit procurorilor, cei 300.000 de euro de la Ilie Carabulea ar fi ajuns la Daniel Tudor şi cu complicitatea lui Ovidiu Marian. Daniel Tudor ar fi primit banii în trei tranşe, de câte 100.000 euro, o primă tranşă în mod direct, iar următoarele două tranşe în mod indirect, prin intermediul soţiei sale, Doina Tudor, "care cunoştea atât provenienţa cât şi scopul pentru care erau remise aceste sume de bani", spun procurorii.

Iniţial, Daniel Tudor ar fi cerut 3 milioane de euro de la omul de afaceri, tot prin intermediul lui Ovidiu Marian. După ce a primit banii, în 26 aprilie 2013, Daniel Tudor ar fi emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările acelui control, care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii, şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi