Şeful SIPI Ilfov, Vlad Adrian Mihai, s-a prezentat la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul

Şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI), comisarul Vlad Adrian Mihai, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în cazul referitor divulgarea de informaţii secrete către persoane neautorizate.

Comisarul şef Mihai a venit însoţit de avocatul Gheorghe Mateuţ.

Anchetatorii DNA au făcut, miercuri dimineaţă o percheziţie la domiciliul comisarului Vlad Mihai, numele său fiind vehiculat în afacerea judiciară în care sunt implicaţi şi procurorul George Bălan, fost vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, în prezent membru simplu, şi Marian Sâmpetru, fost consilier al lui Bălan, detaşat la Direcţia Resurse Umane a CSM.

Procurorul George Bălan a fost interceptat de anchetatorii DNA din luna februarie, ca urmare a autorizaţiilor obţinute de la instanţa supremă, el având convorbiri cu mai multe persoane, între care Marcel Sâmpetru, comisarul Mihai Vlad - şeful SIPI Ilfov, dar şi cu premierul Victor Ponta.

Din cadrul discuţiilor interceptate, încă din luna februarie, ale lui Georghe Bălan a reieşit că acesta a dat impresia că va fi numit procuror general al României de către premierul Victor Ponta, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, în una din convorbiri, Bălan îi cere lui Ponta o întâlnire şi acesta acceptă.

George Bălan a fost procuror şef adjunct al Secţiei anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Curţii Supreme de Justiţie şi preşedinte al Comisiei de disciplină din Ministerul Public (1999 - 2000), perioadă în care Victor Ponta a fost promovat din funcţia de procuror de la Parchetul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la Secţia anticorupţie a Parchetului instanţei supreme. Concret, Bălan i-a fost şef lui Ponta, cunoscându-se din acea perioadă.

Totodată, din cadrul discuţiilor pe care le purta Bălan a reieşit că PSD şi PNL îşi disputau conducerile din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Concret, PSD ar fi vrut să propună şefi în Parchetul ICCJ, iar PNL în DNA, afirmă sursele citate.

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, marţi, Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii aviz pentru percheziţionarea birourilor procurorilor George Bălan, membru CSM, şi a lui Marcel Sâmpetru, fost procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie (fostul PNA, actual DNA, fost consilier al lui Bălan, care de la începutul anului fusese mutat la Direcţia Resurse Umane a Consiliului.

Potrivit solicitării DNA, cei doi ar fi obţinut informaţii de la Direcţia Informativă de Protecţie Internă (DGIPI), pe care le-ar fi divulgat unor persoane politice, în baza acestor informări, Bălan şi Sâmpetru şi-ar fi negociat ocuparea unor funcţii de conducere în Ministerul Public.

Ei sunt acuzaţi de DNA de divulgarea de informaţii secrete către persoane neautorizate.

Procurori DNA au efectuat în această dimineaţă percheziţii la locuinta şeful SIPI Ilfov, care este acuzat de dezvăluirea unor informaţii confidenţiale către procurorii din cadrul CSM, vizaţi în această anchetă. Percheziţii la şeful SIPI Ilfov! Acesta este acuzat că oferea informaţii clasificate către membrii CSM

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă