Şeful IGSU, eliberat din funcţie. În locul lui vine adjunctul Ovidiu Vasilică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Cernea a fost numit şef al IGSU în octombrie 2014 FOTO IGSU

Colonelul Nicolae Cornea, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), a fost schimbat din funcţie după ce a cerut ieşirea la pensie. Premierul Dacian Cioloş a semnat cererea de eliberare din funcţie a lui Cornea, decizie ce a apărut joi în Monitorul Oficial.

Decizia de eliberare din funcţie a colonelului Nicolae Cornea a fost luată având în vedere propunerea făcută de ministrul de Interne pe 1 februarie.

În locul lui Nicolae Cornea va veni actualul adjunct al Jandarmeriei Române,  generalul de brigadă dr. Vasilică Ovidiu. 

Decizia premierului a apărut joi în Monitorul Oficial.

Generalul de brigadă dr. Ovidiu Vasilică (foto), în vârstă de 52 de ani a fost prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române şi şef al statului major din mai 2012. 

Nicolae Cornea se afla la conducerea IGSU din octombrie 2014, înlocuindu-l pe Ion Burlui, care a demisionat ca urmare a situaţiei privind intervenţia în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni. 

Unul dintre cele mai importante evenimente petrecute în perioada mandatului lui Cornea a fost incendiul din Clubul Colectiv, în urma căruia doi pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu.

Procurorii susţin că, în perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, George Matei şi Antonina Radu, în calitate de ofiţeri-inspectori în cadrul ISU Bucureşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL Bucureşti desfăşura activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Concret, cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor şi intereselor legitime ale mai multor persoane fizice şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, George Matei şi Antonina Radu nu au întocmit niciun act de control şi nu au întreprins vreo măsură pentru ca SC Colectiv Club SRL să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti ca funcţionând fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Mai mult, George Matei şi Antonina Radu s-au oferit să-i ajute pe patronii clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI, deşi ştiau că există nereguli, dar nu le-au raportat superiorilor despre existenţa localului respectiv, au reţinut anchetatorii.

Tragedia din Colectiv. 63 de persoane au murit în urma incendiului

     

Un incendiu a izbucnit pe 30 octombrie în clubul bucureştean Colectiv, chiar în timpul concertului susţinut de trupa Goodbye to Gravity. În urma tragediei şi-au pierdut viaţa  63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 dintre răniţii transferaţi în străinătate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi