Şeful Gărzii de Mediu, despre cazul Sinteşti, unde tone de deşeuri sunt depozitate ilegal şi arse: Cumva, sclavia asta modernă a fost susţinută până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Berceanu, comisar Garda de Mediu FOTO Facebook

Comisarul şef al Gărzii Naţionale de mediu, Octavian Berceanu, vorbeşte despre situaţia localnicilor din Sinteşti, localitate situată în apropierea Capitalei, unde tone de gunoi sunt aduse cu camioane şi arse ilegal pe terenuri virane, Berceanu considerând că acolo este o problemă socială.

”Nu Garda de Mediu sau Poliţia Română sunt instituţiile care trebuie să găsească soluţii pentru problemele sociale, problemele de infrastructură, sunt foarte multe probleme care au concurat în timp şi, cumva, sclavia asta modernă a fost susţinută până acum”, consideră el.

”Acolo avem o problemă socială, din păcate. Nu mai ţine de Garda de Mediu sau doar de Poliţia Română. Ţine de autorităţile locale care nu şi-au făcut treaba până acu timp de 30 de ani, ţine de statul român în sine, prin instituţiile mari pe care le are. Care este schema, relativ simplă: sunt nişte oameni în faţă, pe strada centrală, cu case mari, frumoase, cu multe turle, care valorifică munca unor oameni extraordinar de săraci, cei mai săraci, poate, din România, care se găsesc la o sută de metri mai încolo, în spate, acolo unde nu ajunge nimeni. Şi cât vezi cu ochii acolo vin camioane, cu cabluri din reţelele naţionale de transport curent - şi iarăşi cineva, nişte autorităţi ale statului ar trebui să vadă cum ajung cablurile alea acolo – cu cauciucuri, cu materiale  plastice, cu orice îţi poţi imagina că are fier şi plastic sau cauciuc şi pot fi despărţite sub temperaturi ridicate. Şi asta se întâmplă acolo: cât vezi cu ochii, sunt vetre de 10-20 de metri pătraţi unde se ard astfel de materiale, chiar şi deşeuri ca să scapi de ele şi pe partea cealaltă a străzii centrale, unde se arde mai puţin jar sunt şi nişte sere ale căror produse ajung pe pieţele noastre sunt depozite ilegale de deşeuri. Oamenii deschid porţile aflate la stradă, sunt tranzitate curţile lor până în spate, intră TIR-urile şi camioanele, deversează deşeurile şi asta se întâmplă”, a declarat, sâmbătă, la Digi 24, Octavian Berceanu, vorbind despre localitatea Sinteşti. 

El a atras atenţia asupra situaţiei copiilor din Sinteşti, despre care spune că vor fi nişte adulţi bolnavi. 

”Sunt sute de copii, sunt mulţi, foarte mulţi ai impresia că s-au mutat şcolile şi grădiniţele în stradă, de fapt asta se întâmplă acolo. Copiii aceia până la genunchi stau în nămol, ei nu pot să meargă în altă parte, nu au nicio posibilitate. (...) La 20 de ani, oamenii ăia sunt deja bătrâni. Ai probleme şi boli pe care le au adulţii, la un copil de 10 ani, ai tot timpul şi de-a lungul vieţii nevoie de asistenţă medicală”, susţine el. 

Berceanu consideră că principala rezolvare ar fi prevenţia, pentru ca oamenii de acolo să îşi da seama ce se întâmplă cu sănătatea lor, el subliniind şi importanţa ”oamenilor cu putere politică, care să ia nişte măsuri”.

”Singuri facem pe termen scurt şi mediu, pe termen lung nu ave cum să facem faţă pentru că celelalte instituţii ale statului trebui să vină şi să găsească soluţii. Nu Garda de Mediu sau Poliţia Română sunt instituţiile care trebuie să găsească soluţii pentru problemele sociale, problemele de infrastructură de exemplu, sunt foarte multe probleme care au concurat în timp şi, cumva sclavia asta modernă a fost susţinută până acum”, mai afirmă Berceanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”