Șeful DNA: Într-un sistem cu o justiție independentă, orice abuz are șanse minime în fața unui avocat pregătit

0
Publicat:

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție susține că într-un sistem democratic cu o justiție independentă orice abuz are șanse minime în fața unui avocat bine pregătit.

Marius Voineag, șeful DNA FOTO: Inquam Photos

„Este adevărat că, uneori, avocaţii şi procurorii pot fi văzuţi ca fiind pe poziţii antagonice în sala de judecată. Totuşi, adevărul fundamental este că ambele părţi lucrează împreună într-un angrenaj mai amplu în cadrul căruia se contrabalansează, dar şi cooperează. Din perspectiva dreptului penal, avocatura nu reprezintă doar mecanismul prin care este asigurat dreptul fundamental la apărare, dar înseamnă şi o sursă de echilibrare a forţei statului.Un simplu exerciţiu de imaginaţie ne ajută să înţelegem această idee profundă: niciun cetăţean nu poate face faţă de unul singur în faţa resurselor pe care statul le are la dispoziţie, dar într-un sistem democratic cu o justiţie independentă, orice abuz are şanse minime în faţa unui avocat bine pregătit", a declarat șeful DNA, potrivit Agerpres, care citează un comunicat al instituției.

Șeful DNA susține că atenția asupra organelor statului reprezintă principala sursă de presiune pentru menținerea și creșterea unor standarde adecvate de calitate a muncii în aparatul public.

„Mai mult, trebuie să recunoaştem faptul că, prin activitatea de consultanţă în zona de conformare, avocaţii contribuie semnificativ la climatul de legalitate din societate”, a transmis oficialul.

Marius Voineag a precizat că instituţiile puternice, profesioniste şi independente, reprezintă principalul motor pentru serviciile juridice cu grad mare de complexitate, sporind importanţa de ansamblu a funcţiilor de consultanţă şi reprezentare ale acestora.

„A venit momentul să recunoaştem că, într-un fel sau altul, suntem parte din acelaşi sistem, că trebuie să existe respect reciproc şi că de fapt, cu toate că, în fiecare caz în parte există această poziţie antagonică de moment, pe termen lung există interesul comun fundamental al dezvoltării sistemului juridic. Cu ocazia acestui moment aniversar, vă urez 'La mulţi ani!' şi sper să marcăm împreună un moment care să simbolizeze trecerea într-o nouă etapă, bazată pe mai mult respect şi pe mai multă deschidere între avocatura bucureşteană şi Direcţia Naţională Anticorupţie”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.

Șeful DNA a participat sâmbătă la aniversarea a 192 de ani de la înfiinţarea Baroului Bucureşti. În cadrul evenimentului oficialul a precizat că „maturizarea societăţii permite în acest moment conturarea unei relaţii profesionale cu adevărat deschise între avocaţi şi procurori, cel puţin din perspectiva Direcţiei Naţionale Anticorupţie".

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi