Șefa ICR Londra s-a dat în spectacol la un eveniment dedicat românilor din diaspora. „Nimeni nu știa că va cânta” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șefa Institutului Cultural Român din Londra a avut o prestație jalnică într-un spectacol de 1 Martie.

Spectacol de Mărțișor la Londra FOTO: Facebook Catinca Maria Nistor

Institutul Cultural Român din Londra a organizat un spectacol dedicat zilei mărțișorului, pentru românii din diaspora. Unul dintre invitații speciali au fost violoncelistul Andrei Cavassi.

Pe scenă a evoluat însăși șefa Institutului Cultural Român de la Londra,  Catinca Maria Nistor care a interpretat un cântec din folclorul românesc, ”Mociriță cu trifoi”. Interpretarea a fost însă sub orice critică, așa cum se poate vedea și din videoclip.

„Piesa era cumva trecută în program, dar nu era trecut și că va cânta directorul ICR Londra”, a spus Cristian Stîncatu, reprezentant ONG români UK, scrie Antena 3.

Potrivit românilor din Marea Britanie, aceștia sunt extrem de nemulțumiți de activitatea Centrului Cultural de la Londra, care anul acesta nu a organizat nici un eveniment de Ziua lui Constantin Brâncuşi sau de Ziua Culturii.

„ICR în trecut era foarte activ şi pentru noi, pentru comunitate, contează foarte mult pentru că ICR e practic singurul instrument de promovare a imaginii României. În ultima perioadă, e din ce în ce mai rău, iar asta a culminat parcă cu tot ceea ce s-a întâmplat aseară şi ceea ce sperăm noi să nu mai vedem niciodată”, a mai adăugat Cristian Stîncatu, potrivit Antena3.

FOTO Captură video
Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui