Șeful DNA, de Ziua Justiției: „Tema combaterii corupției rămâne la fel de actuală”. Care sunt prioritățile instituției

0
Publicat:

Marius Voineag, șeful DNA, susține că instituția pe care o conduce, prin oamenii care se dedică profesiei lor, contribuie la dezvoltarea societății, iar unul dintre obiective este „creșterea efectivă a recuperării produsului infracțional”.

Marius Voineag, șeful DNA FOTO Inquam Photos

  „Cu ocazia Zilei Justiției, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius I. Voineag, transmite mesajul său de respect, apreciere și încredere pentru colegii magistrați, personalul auxiliar din instanțe și parchete, reprezentanții profesiilor liberale și cei ai altor autorități ale statului, arată un comunicat de presă, privind poziția șefului DNA.

Cu ocazia acestei zile, trebuie să ne aducem aminte că Justiția reprezintă un serviciu public crucial pentru buna funcționare a societății. De cele mai multe ori, Justiția este ultima barieră în calea nedreptății. Acest rol central într-o societate liberă și democratică vine și cu o mare responsabilitate: înfăptuirea justiției nu se realizează „chiar de-ar fi să piară lumea”, ci tocmai pentru a salva societatea de anarhie și dezastru. Puterea legii înlocuiește legea puterii și asigură echitate și dreptate pentru toți.În acest context, tema combaterii corupției rămâne la fel de actuală ca în oricare altă perioadă pentru că românii sunt perfect conștienți de faptul că fiecare act de corupție înseamnă risipirea resurselor publice, bani mai puțini pentru educație, sănătate sau apărare și, în ultimă instanță, oportunități ratate pentru țara noastră și, mai ales, un viitor mai nesigur pentru generațiile viitoare”, a declarat Marius Voineag, privind Ziua Justiției.

Modificarea de strategie

Direcția Națională Anticorupție există deja de 20 de ani, perioadă de timp în care instituția, dar și societatea românească în ansamblu, au continuat să evolueze și să se maturizeze. Chiar dacă mai sunt mulți pași de făcut, DNA își poate îndeplini misiunea printr-o abordare strategică a fenomenului corupției, menținerea unor standarde ridicate de calitate a muncii și consolidarea resurselor de care dispune. Din aceste motive, cea mai importantă modificare de strategie a instituției este concentrarea pe creșterea efectivă a recuperării produsului infracțional pentru a amplifica efectul descurajant al muncii noastre.Prin efortul fiecărui om din DNA (procurorii, polițiștii, specialiștii, grefierii etc.), instituția va deveni mult mai puternică”, mai explică reprezentantul DNA.

Rolul nostru în ansamblul sistemului judiciar ne oferă oportunitatea de a avea o contribuție decisivă la dezvoltarea societății românești și la atingerea potențialului real pe care îl avem ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO.Cu ocazia Zilei Justiției, le urez tuturor colegilor „La mulți ani!” și le mulțumesc pentru efortul și dăruirea cu care își îndeplinesc rolul extrem de important în arhitectura puterilor statului român.», a declarat procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție”, conchide Voineag.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”