Şedinţa de Guvern a fost întreruptă, după ce Tăriceanu a cerut date suplimentare despre salariile din agenţii
0Şedinţa de marţi a Guvernului a fost întreruptă, premierul Călin Popescu Tăriceanu solicitând date suplimentare privind salariile din agenţiile şi autorităţile aflate în coordonarea Executivului, informează Mediafax, care citează surse guvernamentale.
Premierul Tăriceanu i-a cerut şefului Cancelariei, Dorin Marian, să-i prezinte o analiză referitoare la salariile, sporurile şi primele şefilor de agenţii guvernamentale, care să fie prezentată la începutul şedinţei de guvern de marţi.
Călin Popescu Tăriceanu a discutat luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai ministerelor Muncii şi Economiei şi Finanţelor, precum şi cu Dorin Marian, pe tema salariilor din agenţiile şi autorităţile aflate în coordonarea Guvernului, precum şi din societăţile comerciale cu capital de stat.
În urma acestei analize, s-a stabilit ca, în cadrul societăţilor comerciale cu capital de stat, salarizarea să fie efectuată în funcţie de performanţă.
În cadul agenţiilor şi autorităţilor aflate în coordonarea Guvernului, salarizarea nu va mai fi stabilită prin negocieri în interiorul instituţiei, ci pe baza unei grile.
Salariul şefilor de agenţii şi autorităţi va fi stabilit la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat, iar celelalte salarii din aceste instituţii la nivelul posturilor asimilate din ministere. Scara de salarizare se va baza pe cea a salariilor stabilite în ministere.
În baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern la începutul anului, un secretar de stat primeşte începând cu 1 octombrie o indemnizaţie lunară brută şi impozabilă de 6.691 lei.
De asemenea, s-a stabilit că un secretar de stat sau orice altă persoană poate să facă parte din cel mult un Consiliu de Administraţie al unei societăţi la care statul este acţionar sau al unei autorităţi publice.