Secţia pentru judecători CSM a decis menţinerea în funcţie a magistratului Damian Dolache condamnat după ce a fost prins băut la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevarul

Şapte din cei zece membri ai Secţiei pentru Judecători din Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au votat marţi ca magistratul Damian Dolache să fie menţinut în funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti. Asta după ce acesta fost condamnat în luna martie la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Secţia pentru judecători a hotărât, cu 7 voturi ''pentru'' şi 3 ''împotrivă'', că nu se impune eliberarea din funcţie a magistratului Damian Dolache, informează agerpres.ro

Pe 3 martie, Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat pe judecătorul Damian Dolache la 10 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care acestuia i s-a interzis să mai conducă un autovehicul.

Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie a retras apelul, deşi SIIJ l-a trimis în judecată pe magistrat.

În urma retragerii apelului, judecătorul Damian Dolache a rămas cu pedepsa de 10 luni închisoare cu suspendare.

Procurorii susţin că, în data de 4 noiembrie 2017, aflat la volanul unui autoturism în Bucureşti, judecătorul Damian Dolache a fost observat de un echipaj al Poliţiei Rutiere în timp ce efectua viraj la stânga cu depăşirea marcajului longitudinal continuu.

Lui Dolache i s-au solicitat documentele şi a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că alcoolemia judecătorului în aerul expirat a fost de 0,77 mg/l.

Ulterior, acesta a fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", unde i-a fost recoltată o probă de sânge, magistratul părăsind unitatea medicală, fără preaviz, nemaifiind posibilă recoltarea şi a celei de-a doua probe.

Din buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", a reieşit că judecătorul avea în sânge o alcoolemie de 1,95 g la mie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model