Secta internaţională de yoga a lui Gregorian Bivolaru obliga victimele să plătească „în natură”: videochat sau munci manuale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Un grup de 41 de persoane, între care „guru” român Gregorian Bivolaru, au fost reţinute marţi în Franţa, sub bănuiala că au legături cu o sectă internaţională acuzată de numeroase derive sub acoperirea practicării yoga, au consemnat AFP şi franceinfo, citând surse judiciare. Informaţiile au apărut iniţial în cotidianul Liberation.

Gregorian Bivolaru riscă ani grei de închisoare. FOTO: Inquam Photos Octav Ganea

Gregorian Bivolaru (71 de ani) este fondatorul acestei mişcări internaţionale de yoga controversate, au precizat sursele. Poliţia a mobilizat pentru această operaţiune 175 de ofiţeri la Paris şi în departamentele Seine-et-Marne, Val de Marne şi Alpii Maritimi; în momentul arestării lui Bivolaru, din casa unde locuia acesta au fost „extrase” 26 de femei, unde acestea erau reţinute „în condiţii de spaţiu şi igienă deplorabile”, notează Agerpres. 

O sectă bazată pe tantra yoga

Potrivit sursei judiciare citate, primele elemente lasă să se înţeleagă că respectiva sectă internaţională era axată în special pe tantra yoga (trezirea spiritualităţii prin intermediul sexualităţii, explică franceinfo) şi că „învăţăturile” erau menite să condiţioneze victimele să accepte relaţii sexuale, folosindu-se tehnici de manipulare mentală care urmăresc suprimarea, în rândul victimelor, a oricărei noţiuni de consimţâmânt în cadrul raporturilor sexuale.

Oficiul central de urmărire a violenţelor împotriva persoanelor (OCRVP) a primit plângerile a trei femei victime ale organizaţiei care au declarat că au fost sechestrate într-un pavilion şi au fost constrânse la anumite practici sexuale. Potrivit aceleiaşi surse, „cursurile” organizate de Gregorian Bivolaru urmăreau să-i determine pe participanţi să ia parte la activităţi sexuale şi / sau fizice; mai mulţi participanţi au denunţat faptul că au fost constrânşi să-şi plătească „sejurul” făcând video-chat, în cazul femeilor, sau munci manuale, în cazul bărbaţilor.

Notificarea autorităţilor, în vara lui 2022

La sfârşitul lui iulie 2022, Miviludes (Misiunea interministerială de vigilenţă şi luptă împotriva derivelor sectare) a sesizat parchetul din Paris, după ce a fost informată de Liga drepturilor omului în legătură cu 12 plângeri ale unor foste membre ale mişcării MISA, „Mişcarea de integrare spirituală în absolut”, grup cu dimensiuni internaţionale fondat de Gregorian Bivolaru la începutul anilor 1990 în România, devenit Atman în urma extinderii în străinătate.

Numeroase femei de diferite cetăţenii au declarat că au căzut victimă activităţilor organizaţiei MISA şi liderului acesteia Gregorian Bivolaru. Parchetul din Paris a lansat pe 10 iulie 2023 o anchetă pentru „abuz (asupra unor persoane în situaţie vulnerabilă) în bandă organizată de către membrii unei secte”, „sechestrare în bandă organizată”, „viol” şi „trafic de persoane în bandă organizată”.   

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate