Şcoala trebuie să-i mai aştepte pe elevii de pe Valea Sebeşului: sunt plecaţi în transhumanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciobanii stau toată vara pe munte, cu oile

Peste 100 de elevi de pe Valea Sebeşului, în judeţul Alba, încep şcoala cu două săptămâni mai târziu decât colegii lor, care au inaugurat azi noul an şcolar. Ei îşi ajută părinţii la creşterea oilor şi sunt încă pe munte, în transhumanţă.

Astfel, trei şcoli din comuna Săsciori nu au început anul şcolar azi, conform informaţiilor oferite de şeful adjunct al Inspectoratului Şcolar Alba, Marcela Dărămuş. La şcoala cu clasele I-VIII din Loman învaţă 100 de elevi, care vor începe şcoala odată cu studenţii, la 1 octombrie. Încă 13 copii sunt la muncă şi vor merge la ore cu întârziere la şcoala cu clasele I-IV din Tonea, iar în localitatea Pleşi – nouă copii.

"Aceşti elevi vor începe şcoala doar la 1 octombrie şi vor recupera pe parcursul anului şcolar cursurile pierdute. Schimbarea structurii anului şcolar a fost aprobată de Inspectoratul Şcolar Alba", a spus Marcela Dărămuş. Copiii vor avea ore de curs şi sâmbăta pentru a recupera primele două săptămâni.

Aceste şcoli şi încheie anul şcolar mai devreme, prin dispensă dată de Inspectoratul Şcolar Alba, din acelaşi motiv: elevii pleacă în transhumanţă, împreună cu părinţii. În fiecare vară, în zonă, copiii merg pe munte cu turmele de oi şi nu coboară decât la sfârşitul lunii septembrie.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO