Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative lansează un program de masterat cu Universitatea Sheffield

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Sheffield (foto: colleges.findthebest.com)

Universitatea britanică şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au lansat azi un nou program de master în Marketing, Advertising şi PR. La finalizarea programului, absolvenţii vor primi o diplomă dubşă, emisă de ambele universităţi.

Noul masterat a fost lansat în cadrul unui eveniment desfăşurat la Ambasada Marii Britanii. Au fost prezenţi mai mulţi oficiali ai unuversităţilor implicate, precum şi ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris.

Dubla diplomă este o premieră în educaţia românească şi beneficiază de toate acreditările internaţionale pe care le are o universitate britanică  de rangul celei din Sheffield.
„Educaţia este unul din cele mai dinamice aspecte ale agendei bilaterale. Cum spunem noi, ‘Cunoaşterea (Knowledge) este Great Britain’, iar Universitatea Sheffield ne prezintă o ofertă excelentă în această direcţie”, a declarat Martin Harris.

Sheffield University a fost fondată în 1828 ca universitate de medicină, prin decret regal, a declarat Paul White din partea instituţiei academice britanice, pentru HotNews. „Astîzi avem studenţi din 137 de ţări. Majoritatea studenţilor români care studiază la Sheffield dunt fie în programe de inginerie şi IT, fie în MBA-uri şi studii de management al afacerilor”, a specificat acesta.

Universitatea are în portofoliul de performanţe cinci câştigători ai premiului Nobel, din care doi colaborează activ cu universitatea. În cele mai recente clasamente, Universitatea Sheffield este a 66-a din lume, din peste 8.000 de instituţii. „Suntem în top 1% global şi suntem foarte mândri de asta”, a adăugat Paul White  despre instituţia care deţine titlul de „Universitatea Anului în Marea Britanie”.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați