Scandalul de la Operă l-a costat capul pe ministrul Culturii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Alexandescu, ministru al Culturii demisionar FOTO Eduard Enea

Miercuri, 27 aprilie, după-amiază, ministrul Vlad Alexandrescu şi-a anunţat plecarea din Guvern pe Facebook, spunând că reforma pe care-a încercat-o în sectorul cultural este periclitată de forţe retrograde. Seara, preşedintele Iohannis l-a criticat pentru bâlbele în ce priveşte Opera Naţională. Premierul Dacian Cioloş s-a prezentat în faţa celor două sute de susţinători ai ministrului demisionar, strânşi în faţa Palatului Victoria.

UPDATE: Demisia ministrului Vlad Alexandrescu, în contextul scandalului de la Oera Naţională, ajunge în presa internaţională

Site-ul „The Republic“ preia corespondenţa Associated Press din România (semnată de Alison Mutler), care relatează că ministrul Culturii a demisionat pe fondul unei dispute adânci, care-o implică şi pe balerina de renume internaţional Alina Cojocaru.

UPDATE: Cioloş, despre Alexandrescu: „Susţin viziunea, dar ca ministru trebuie să ai capacitatea de a aplica măsurile”

Prim-ministrul Dacian Cioloş le-a explicat, miercuri seară, protestatarilor adunaţi în faţa guvernului pentru a-şi manifesta susţinerea pentru ministrul demisionar de la portofoliul Culturii, că îl apreciază pe Vlad Alexandrescu şi ”voinţa lui reformatoare”, dar că un ministru trebuie să aibă ”şi capacitatea de a aplica măsurile”, referindu-se la situaţia de la Opera Naţională Bucureşti.

În faţa protestatarilor, prim-ministrul a încercat să justifice decizia de a renunţa la Vlad Alexandrescu de la conducerea Ministerului Culturii.

”Din cauza felului în care au degenerat lucrurile. Nu este vorba despre dubiile pe care le am eu. Modul cum au decurs lucrurile la Opera Naţională Bucureşti îi creează o slăbiciune ca ministru.Asta nu afectează cu nimic voinţa lui reformatoare. Chiar i-am propus să găsim o soluţie pentru a continua colaborarea privind Cuminţenia Pământului”, le-a spus prim-ministrul protestatarilor adunaţi în faţa guvernului, pentru a-şi manifesta susţinerea pentru Vlad Alexandrescu, conform News.ro.

„Vă garantez că oricine va fi numit la Ministerul Culturii va continua proiectele începute...Vă pot garanta, pentru că sunt prim-ministru”, a continuat Dacian Cioloş, în vreme ce din mulţime s-a strigat ”Jos Caramitru!”. Prim-ministrul a adăugat că, joi, va putea anunţa propunerea pentru portofoliul Culturii.

În Piaţa Victoriei, prim-ministrul a avut un scurt dialog cu Tudor Chirilă, care i-a reproşat că pune ”în balanţă un caz particular de management cu o viziune”. Dacian Cioloş i-a răspuns: ”Susţin viziunea în continuare, dar ca ministru trebuie să ai şi capacitatea de a aplica măsurile”, amintind că, în continuare, la Opera Naţională nu există ”o conducere stabilă”.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a venit, miercuri seară, în Piaţa Victoriei, acolo unde aproximativ două sute de persoane au manifestat în semn de protest faţă de demisia lui Vlad Alexandrescu de la conducerea Ministerului Culturii.

Alexandrescu denunţă resurecţia tribalismului

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a demisionat, miercuri, la cererea prim-ministrului Dacian Cioloş, în contextul celor trei săptămâni de conflict la Opera Naţională Bucureşti. Aceasta este a treia demisie pe care o înregistrează cabinetul Cioloş. „Domnule Prim-Ministru, mi-aş dori ca reformele pe care le-am iniţiat să fie continuate“, scrie Vlad Alexandrescu, pe contul său de Facebook.

Mesajul postat de Vlad Alexandrescu pe contul său de Facebook începe cu următoarele cuvinte, în care acuză reacţiunea forţelor tribaliste în cultura română:

„Domnule Prim-Ministru, în faţa rezistenţei opace la schimbarea structurală pe care am încercat să o iniţiez, să o dezvolt şi să o pun în practică în instituţiile de cultură din România, în faţa ostilităţii nedezminţite a aparatului refractar la regândirea modalităţilor de funcţionare a instituţiilor publice de cultură, a relaţiei dintre sectorul independent şi cel public, vă prezint demisia mea“.

Alexandrescu, criticat de preşedinte

Seara, la învestirea ministrului Cristian Ghinea, preşedintele Klaus Iohannis a criticat, însă, felul în care indeciziile ministrului Alexandrescu au generat situaţia catastrofală de la Opera Naţională Bucureşti. Klaus Iohannis a spus că una din nemulţumirile sale legate de Guvern este modul în care a fost gestionată situaţia de la Opera Română. „Una din nemulţumiri înţeleg că este în curs de rezolvare şi se referă, evident, la ceea ce s-a întâmplat la Opera Naţională.

Au rămas puţine greşeli imaginabile care nu au fost făcute la Operă“, a declarat preşedintele.

Potrivit acestuia, ceea ce s-a întâmplat la Opera Română a fost „un contraexemplu de implicare a unui minister“.

Vlad Alexandrescu preluase funcţia de ministru al Culturii din noiembrie 2015, odată cu instalarea Guvernului Cioloş. El este conferenţiar la catedra de limba şi literatura franceză a Universităţii Bucureşti, fost ambasador al României la Luxemburg, fiu al arheologului Petre Alexandrescu şi nepot al criticului Tudor Vianu.

Susţinere pentru ministrul demisionar

Imediat, reacţiile de susţinere de către societatea civilă şi de către mediile intelectuale nu au întârziat să apară, fiind organizat pe Facebook chiar şi un protest de susţinere a ministrului Vlad Alexandrescu, care urma să înceapă în jurul orei 19.00, în faţa Guvernului. „Vlad Alexandrescu a înţeles că vine după Colectiv. După Roşia Montană. După dezastrul de ipocrizie şi impotenţă din spaţiul public. E ministrul nostru. L-am adoptat. Îl vrem înapoi. Înapoi!“, se scrie în mesajul postat pe Facebook de „România protestează“. Aproximativ o sută de oameni s-au adunat în faţa guvernului pentru a-l susţine pe Vlad Alexandrescu, printre protestatari fiind oameni din teatru şi lumea filmului şi scriitori. „Respect Vlad/ Ruşine plagiatorilor/ Cioloş, ai ales greşit“, stătea scris pe o pancartă purtată de unul dintre cei prezenţi la protest.

Voci respectate din cultura română au sărit în apărarea ministrului demisionar: Ada Solomon, Mircea Cărtărescu, Teodor Baconschi, Vladimir Tismăneanu.

„Demisia lui Vlad Alexandrescu din funcţia de ministru al culturii arată că nu se mai poate face nimic împotriva rinocerizării instituţiilor noastre culturale. Degenerescenţa e deja prea adâncă şi a atins fibra culturii româneşti. Semn rău, foarte rău, în consonanţă cu toate disputele şi scandalurile precedente“, a scris, pe contul de Facebook, scriitorul Mircea Cărtărescu.

Politologul Vladimir Tismăneanu aşază demisia în contextul conflictului de la Opera Naţională Bucureşti:

„Ceea ce s-a petrecut în ultimele zile la Operă şi pe tema Operei ţine de un coşmar. O resurecţie a unui spirit primar agresiv, cum numea Marin Preda acest tribalism de grotă, cum nu credeam că mai putem vedea într-o ţară care face parte din NATO şi UE, două alianţe civilizaţionale. - Vladimir Tismăneanu

Ca ministru, Vlad Alexandrescu a făcut multe lucruri minunate pentru care merită respectul nostru“. Au existat însă şi voci care au aprobat demisia ministrului, cum ar fi Ion Caramitru şi Virgil Ştefan Niţulescu.

Situaţia de la Operă, îngheţată

Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că, în cursul săptămânii viitoare, Corpul de Control al premierului se va deplasa la Opera Naţională Bucureşti, în urma scandalului dintre noua conducere şi angajaţi ai instituţiei. Vicepremierul Vasile Dâncu a punctat, pe contul de Facebook, concluziile celor două întâlniri pe care le-a avut, marţi, cu protestatarii de la Operă şi cu Alina Cojocaru şi Johan Kobborg.

Cu un ton împăciuitor, vicepremierul a scris despre umilinţele la care societatea i-a supus pe artişti, şi despre moştenirile de mentalitate comunistă, pe care Kobborg nu are cum să le înţeleagă, dar a menţionat şi marea miză de la ONB: definirea ei ca „instituţie de repertoriu“, nu de proiecte. Vasile Dâncu vede una dintre explicaţiile conflictului de la ONB în diferenţele de mentalitate dintre românii trecuţi prin comunism şi

Johan Kobborg, „un mare artist contemporan, care nu are cum să înţeleagă cum ne-a tranformat perioada comunistă şi ce efecte se prelungesc până acum“. - Vasile Dâncu

Cioloş, mesajul de adio

”Din păcate, un şir de decizii grele şi tensiuni acumulate de-a lungul timpului au făcut ca procesul de reformă pe care Vlad l-a încercat la Operă să nu meargă în direcţia pe care am dorit-o cu toţii. Reforma, atitudinea modernă, performanţa în instituţiile de cultură şi în actul managerial cultural au fost obiectivele lui Vlad pe care, până acum, a reuşit să le impună, cu excepţia acestei situaţii punctuale, nefericite şi grave de la Operă.

Dar această direcţie reformistă în ceea ce priveşte managementul cultural trebuie să continue la Ministerul Culturii şi este principala contribuţie pe care Vlad Alexandrescu o lasă în urmă şi pentru care vreau să-i mulţumesc public”, a scris prim-ministrul,

miercuri seară,  pe contul de Facebook. ”Nu sunt deloc bucuros că a trebuit să ajungem aici pentru a detensiona situaţia şi fac un apel la toţi cei implicaţi în viitorul Operei Naţionale să înţeleagă că toleranţa reciprocă, dialogul şi conştiinţa responsabilităţii actului artistic sunt obligatorii pentru a merge mai departe”, a încheiat Dacian Cioloş.

Citeşte şi: Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, şi-a dat azi demisia, în urma bâlbelor de la Operă

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews