Scandal între politicieni, într-un restaurant. Suciu (PSD): Nu permit nimănui să mă ameninţe şi să mă înjure ca la uşa cortului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură

Deputatul Daniel Suciu (PSD) a publicat, sâmbătă, imagini suprinse de camerele de supraveghere dintr-un restaurant, în care se vede cum primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, se îndreaptă către masa unde stă alături de o altă persoană, vociferează şi gesticulează, iar la un moment dat împinge un scaun.

Daniel Suciu a publicat pe contul său de Facebook imagini suprinse de camerele de supraveghere dintr-un restaurant. În imagini se vede cum stă la masă alături de o altă persoană, iar Ogâgău se apropie de ei, gesticulând şi vociferând.  

La un moment dat, Ogâgău împinge un scaun care, lovind masa, face ca mai multe pahare să se răstoarne şi să se verse. Ogâgău se îndepărtează, dar se vede că disputa a continuat câteva minute.

”Nu permit nimănui să mă ameninţe şi să mă înjure ca la uşa cortului doar pentru că nu-şi poate controla nervii. Mai ales într-un local public şi de faţă cu doamne. Dar lipsa controlului deja e o obişnuinţă şi nici nu e treaba mea să îl domolesc, că mă gândesc că are şi altele mai grave la activ. Că aşa se întâmplă când îşi bagă necuratul coada, după incidentul de ieri după masă, azi pe la 11 ne-am întâlnit iar întâmplător, cu acelaşi repertoriu de cuvinte frumoase, doar că decibeli mai puţini. Mă gândesc că domnul secretar general PNL Robert Sighiartău şi domnul profesor universitar Dorin Dobra, comesenii de azi, printre alţii, l-au chemat să îi povestească despre preceptele biblice şi că nu e frumos să facă circ în public. Ca-ntre prieteni, că doar nu mai sunt colegi de partid, cel puţin de ochii lumii”, a scris Daniel Suciu pe Facebook, alături de imagini.

Deputatul a anunţat că a făcut plângere penală.

”Am depus plângere penală, mă aştept ca instituţiile statului să îşi facă datoria”, a mai scris deputatul.

Primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, a recunoscut, într-o intervenţie la Antena 3, că nu a avut un ton potrivit.

”Eu cu acest individ nu ne-am mai întâlnit de la alegerile locale. Am vrut neapărat să-i transmit să lase comunitatea în pace, să nu o mai saboteze, poate nu pe un ton tocmai ortodox, pentru că ce a făcut acest individ, şi PSD în general, cu oraşul Sângeorz-Băi de 20 de ani, eu şi comunitatea nu mai acceptăm”, a afirmat primarul din Sângeorz-Băi.

Ogâgău a intrat în atenţia opiniei publice anul trecut, după ce au apărut imagini filmate chiar de el, în care o pune pe fiica sa să stea în genunchi, dezbrăcată de la brâu în sus şi o umileşte. 

Ogâgău a fost condamnat, în luna iulie 2020, de către magistraţii Judecătoriei Năsăud, la un an de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de doi ani, pentru comiterea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. El a contestat sentinţa Judecătoriei Năsăud, însă marţi, 13 octombrie, Curtea de Apel Cluj a menţinut decizia instanţei de fond. 

Ogâgău a fost reales la scrutinul din 27 septembrie, la care a candidat independent, cu peste 65% din voturi. El a fost susţinut tacit de PNL, care nu a avut candidat pentru Primăria Sângeroz Băi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul