Savonea încearcă pentru a şaptea oară să o instaleze pe Adina Florea la şefia Secţiei Speciale. Plenul CSM, convocat marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa CSM, Lia Savonea, încearcă pentru a şaptea oară să o instaleze pe Adina Florea la şefia Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Ea a convocat vineri plenul CSM pentru marţi, 15 octombrie, ora 13.00, potrivit ordinii de zi publicate pe site-ul CSM.

Ultima încercare de a o impune pe Florea la şefia Secţiei a fost pe 8 octombrie, însă şedinţa plenului CSM nu s-a putut ţine, întrucât 5 procurori şi ministrul Justiţiei au absentat. Procurorii aveau o şedinţă programată la sediul Parchetului General, iar Ana Birchall a fost la Consiliul JAI la Luxemburg, scrie G4 Media.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a criticat din nou în această săptămână Secţia Specială spunând că nu consideră a fi în beneficiul Justiţiei faptul că SIIJ poate instrumenta orice dosar, cu privire la orice persoană, atâta vreme cât reclamantul care face plângerea penală menţionează şi presupusa implicare a unui magistrat.

Plenul CSM a avut de 6 ori până acum pe ordinea de zi validarea rezultatelor concursului pentru şefia SIIJ. Adina Florea s-a clasat pe primul loc la concursul organizat de CSM pentru acest post rămas vacant după numirea lui Gheorghe Stan zis Giani în poziţia de judecător la Curtea Constituţională.

Pe de altă parte, liderii Asociaţiei ”Iniţiativa pentru Justiţie” au formulat un denunţ penal pe numele şefei CSM Lia Savonea, pe care o acuză de uzurpare a funcţiei. Procurorii Sorin Lia şi Bogdan Pîrlog o acuză pe Savonea pentru faptul că a cerut Parlamentului modificarea legii ANI, fără să ceară plenului CSM să sesizeze în acest sens Ministerul Justiţiei or, în calitate de simplu cetăţean, să strângă 100.000 de semnături pentru inţierea unui demers legislativ.

În această săptămână, şi ministrul Justiţiei Ana Birchall a acuzat-o pe Lia Savonea de uzurpare a atribuţiilor Ministerului Justiţiei. În schimb, Savonea a acuzat-o pe Birchall de subminare a autorităţii CSM şi a sesizat CCR cu privire la un potenţial conflict între puterile statului reprezentate de Ana Birchall şi Lia Savonea.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Pasiune transformată în business: Simona Halep își ajută tatăl în noua afacere. Domeniul surprinzător ales de Stere Halep
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla