Şase morţi, printre care şi români, într-un accident rutier produs în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.15, la o trecere la nivel cu calea ferată FOTO Arhivă Adevărul

Şase persoane au murit sâmbătă după-amiază în Calabria în urma unei coliziuni violente între un tren regional şi o maşină care transporta muncitori români angajaţi la culesul clementinelor, potrivit unor surse şi companiei de căi ferate.

Potrivit companiei publice de căi ferate Ferrovie dello Stato, accidentul s-a produs în jurul orei 16.15 GMT (18.15 ora României) la o trecere la nivel cu calea ferată situată între gările Rossano şi Mirto Crosia, în partea de est a regiunii Calabria, relatează AFP.

Din motive încă necunoscute, la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu este administrată de compania FS ci este privată, trenul care plecase din Sibari nu a reuşit să evite impactul cu maşina, un Fiat Multipla, care a fost proiectată la circa 20 de metri distanţă.

Doi muncitori români au reuşit să se salveze deoarece au coborât din vehicul pentru a ridica bariera.
Este posibil ca mecanicul de tren să figureze printre victime, precum şi proprietarul terenului pe care munceau românii, potrivit presei.

Potrivit carabinierilor şi poliţiştilor veniţi la faţa locului, vor fi necesare mai multe ore pentru recuperarea cadavrelor celor şase persoane încarcerate în caroseria trenului şi a maşinii.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
„Am ales pacea și am primit războiul”. Cum a pierdut Ucraina scutul său nuclear acum 34 de ani. Îl mai poate recupera?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Cercetătorii contrazic clișeele: prieteniile platonice pot fi la fel de profunde ca relațiile de cuplu. De ce cultura noastră refuză să creadă asta?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO