Şapte persoane din Mehedinţi au fost arestate privind fraude la referendumul din 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase din acuzaţi se deplasau cu urna mobilă FOTO Adevărul

Şapte membri ai unei secţii de votare din judeţul Mehedinţi sunt cercetaţi de procurorii Parchetului General pentru fraude la referendumul din 29 iulie 2012. Ei sunt acuzaţi că ar fi introdus în urne buletine de vot pentru alegători care nu au votat şi că au semnat în locul acestora.

În continuarea anchetei în dosarul privind fraude la referendumul din 29 iulie, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Instanţei Supreme fac cercetări în cazul membrilor unei secţii de votare din judeţul Mehedinţi, se arată într-un comunicat de presă emis luni de Ministerului Public.

Procurorii au dispus, pe 28 februarie, începerea urmăririi penale pentru Antonie Titu, Ion Amzoi, Ştefan Brânzan, Eugen Gavrilă, Adrian Muşeat, Vasile Navligu şi Rodica Calea, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale. 

Procurorii au menţionat că, „în calitate de membru al biroului electoral al unei secţii de votare din localitatea Pătulele, învinuitul Antonie Titu (având ca atribuţie să se deplaseze la domiciliul persoanelor care au solicitat urna mobilă) a mers pe teren şi, negăsind respectivele persoane la domiciliile lor, s-a întors în sediul secţiei de votare, urmând să revină ulterior la solicitanţi”.

De asemenea, procurorii au arătat că, pe 29 iulie la ora 19.00, Antonie Titu ar fi trebuit să se întoarcă la adresele persoanelor înscrise în lista suplimentară, însă a stabilit, împreună cu celelalte şase persoane (care aveau urnă mobilă), să semneze ei în locul persoanelor înscrie pe acea listă după care să introducă voturile în urnă. 

În acest fel au fost înscrise în procesul-verbal privind rezultatul referendumului date nereale privind numărul participanţilor, au precizat procurorii.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Brutar celebru: Pâinea ținută în frigider se învechește de trei ori mai repede. Cum recomandă să o depozităm
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mobilizare impresionantă. Cehii au strâns în 48 de ore suma necesară pentru achiziția unei rachete Flamingo pentru armata ucraineană
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”