Şapte aleşi locali au fost găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şapte aleşi locali, găsiţi incompatibili de ANI FOTO Adevărul

Şapte aleşi locali au fost găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Starea de incompatiblitate a intervenit ca urmare a faptului că aceştia au exercitat, simultan, mai multe funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale.

Cei şapte aleşi locali luaţi în vizor de ANI sunt Fofiu Ioan (Viceprimar al Comunei Lazuri de Beiuş, Jud. Bihor), Ionică Constantin Cornel (Viceprimar al Municipiului Piteşti, Jud. Argeş), Jurj Vasile-Marin (Primar al Comunei Arieşeni, Jud. Alba), Creţu Ovidiu Teodor (Primar al Municipiului Bistriţa, Jud. Bistriţa-Năsăud), Ciubotaru Costinel (Primar al Comunei Suliţa, Jud. Botoşani), Boeangiu Vasile Pîrvu (Primar al Comunei Alunu, Jud. Vâlcea) şi Lucian Chitic (Primar al Comunei Tortoman, Jud. Constanţa).

În cazul celor şapte aleşi locali inspectorii de integritate au constatat următoarele:

Primarul municipiului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Teodor Creţu, s-a aflat în incompatibilitate, potrivit ANI, în perioada 1 octombrie 2012 - 21 ianuarie 2013, întrucât a fost şi reprezentant asociat persoană juridică în cadrul SC Business Park Bistriţa Sud SRL.

Viceprimarul Constantin Cornel Ionică a reprezentat municipiului Piteşti în Adunarea Generale a Acţionarilor SC Apă-Canal 2000 SA, în perioada 26 noiembrie 2009 - 30 august 2012. Acesta nu a respectat dispoziţiile articolului 87, alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003, potrivit cărora funcţia de viceprimar este incompatibilă cu cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, arată, luni, ANI într-un comunicat de presă.

Viceprimarul Ioan Fofiu a fost în incompatibilitate în perioada 31 iulie 2009 - 20 iunie 2012, întrucât a fost şi administrator al SC Hinch Risa Com SRL. Acesta a încălcat dispoziţiile Legii 161/2003, potrivit cărora funcţia de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator la societăţile comerciale.

În cazul primarului Vasile Marin Jurj, ANI a constatat că a fost în incompatibilitate începând din 13 august 2010, întrucât a avut şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică din partea Consiliului Local Arieşeni în cadrul SC Salubritatea Apuseni SRL, a mai arătat ANI.

Primarul Costinel Ciubotariu a fost în incompatibilitate în perioada 30 iulie 2009 - 16 noiembrie 2009, acesta având simultan şi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Suliţa în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la SC Nova Apaserv SA Botoşani.

Potrivit ANI, Jurj, Creţu şi Ciubotariu nu au respectat dispoziţiile articolului 87, alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

De asemenea, ANI a mai constatat că primarul Vasile Pîrvu Boeangiu este în incompatibilitate începând din 4 iunie 2008, întrucât "desfăşoară activităţi remunerate în cadrul Cabinetului Medical Dr. Boeangiu Vasile-Pîrvu". Potrivit dispoziţiilor articolului 87, alineatul 1, litera k) din Legea 161/2003, funcţia de primar este incompatibilă cu orice alte activităţi remunerate.

În cazul primarului Lucian Chitic, ANI a constatat că în perioada 15 iunie 2008 - 17 mai 2010 a avut simultan şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Chitic Lucian P.F, încălcând dispoziţiile articolului 87, alineatul 1, litera g) din Legea 161/2003.

Aceştia au fost informaţi cu privire la declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază. „Cu excepţia lui Fofiu Ioan, toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, se arată în comunicatul transmis de ANI.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită