Salvarea ultimelor păduri din Europa este şansa noastră de a arăta cine am fost şi cine suntem

Radu Vlad, coordonator al proiectelor forestiere din cadrul World Wide Fund (WWF), a analizat pentru ziarul „Adevărul” situaţia actuală a pădurilor Românie, dari şi a principalelor probleme cu care ne confruntăm în domeniu.

Adevărul: Ce înseamnă management forestier responsabilCare este contribuţia pe care o aduci zilnic în cadrul organizaţiei non guvernamentale World Wide Fund, lider la nivel mondial?

Radu Vlad: Un management forestier responsabil presupune armonizarea intereselor socio-economice şi de mediu, prin practici care să răspundă nevoilor actuale ale societăţii, dar fără a compromite continuitatea serviciilor ecosistemice oferite de pădure pentru generaţiile viitoare. Acest deziderat nu se poate realiza decât printr-un proces participativ, transparent, cu implicarea tuturor factorilor interesaţi.

Pădurea are o dinamică aparte (arborii cresc şi se dezvoltă încet comparativ cu culturile anuale din agricultură). Una peste alta, silvicultura este o ştiinţă care planifică managementul forestier pe cicluri lungi (de peste 120 ani). Ce avem acum este rezultatul priceperii şi al eforturilor continue a cel puţin patru generaţii, iar de ceea ce plantăm şi îngrijim astăzi nu vom beneficia noi, ci generaţiile viitoare. Iată de ce spunem că o silvicultură responsabilă este expresia solidarităţii între generaţii!

Un exemplu concret despre ce înseamnă un management forestier responsabil avem definit prin Standardul Naţional FSC® pentru management forestier (publicat în ianuarie 2019), care îşi propune să promoveze un management adecvat din punct de vedere ecologic, ce aduce beneficii sociale şi prosperitate economică. 

WWF România a iniţiat şi susţinut procesul de dezvoltare Standard Naţional, fiind membru în grupul national de elaborare (Camera de mediu). Credem că acest standard este expresia armonizării intereselor legitime de ordin economic, social şi de mediu, în forma unui consens ce priveşte cuantificarea şi evaluarea unui management forestier responsabil pentru România. Prin cei 247 indicatori de rezultat, se stabileşte astfel un sistem de referinţă la care se pot raporta practicile silvice din România, sistem care se bucură de un acord larg al comunităţilor forestiere din România şi de o recunoaştere internaţională, prin sistemul de certificare FSC® (Forest Stewardship Council). Astăzi în România sunt 32 certificate pentru Management Forestier ce însumează 2,83 milioane ha (reprezentând cca 43% din suprafaţa fondului forestier naţional).

Adevărul: Care este principala problemă cu care ne confruntăm în domeniul pădurilor? Este legislaţia incompletă sau nu avem încă determinarea necesară în a aplica legea?

Radu Vlad: Sectorul forestier din România traversează, de 30 ani, o nesfârşită tranziţie (de la CAER-ul comunist, când pădurile şi prelucrarea lemnului erau în proprietatea statului, la o piaţă comunitară), fără a avea o strategie, fără a avea o viziune şi un consens cât mai larg cu privire la principiile de dezvoltare a politicii forestiere naţionale. Aceasta este problema centrală a sectorului forestier din România. Dublată de instabilitatea politică şi politizarea excesivă, am ajuns să avem supra-reglementare şi o totală lipsă de predictibilitate. Şi pentru că nu există un dialog real, bazat pe argumente solide, problemele silviculturii rămân neînţelese de către autorităţi şi societate. Aşa s-a ajuns ca silvicultura să fie cel mai vitregit sector în ceea ce priveşte finanţarea (din fonduri bugetare, extrabugetare sau europene) sau respectarea dreptului constituţional asupra proprietăţii, prin absenţa mecanismelor de despăgubire/compensare a proprietarilor, cărora le sunt impuse restricţii în utilizarea resurselor tocmai pentru îndeplinirea funcţiilor de protecţie a pădurilor. În toţi aceşti ani, societatea nu a dat nimic înapoi pădurii, a avut doar aşteptări.

În România sunt peste 150 de acte normative care reglementează modul de gospodărire a pădurilor - un hăţiş de peste 3.000 de pagini de reguli şi proceduri (în care anual apar cam două duzini de acte normative care modifică/completează cadrul actual). Cel mai adesea nu este vizată obţinerea unui rezultat satisfăcător, ci respectarea unor proceduri greoaie, neconcludente,  care nu ţintesc eficienţa, ci urmăresc respectarea sarcinilor administrative (adesea inutile şi costisitoare). Atenţie! Toate aceste sarcini administrative inutile le plăteşte „pădurea”, cauzând astfel scăderea competitivităţii sectorului forestier în ansamblul, dar şi alimentând astfel spirala problemelor.

Nu cantitatea sau dinamica permanentă este cel mai ingrijorător aspect, ci lipsa de predictibilitate şi faptul că se creează astfel un cadru legislativ ce conţine prevederi contradictorii sau nealiniate cu alte domenii de interes (precum protecţia mediului sau dezvoltarea rurală).

În acest context  primul meu gând nu este „să completăm” acest cadru legislativ – în care dacă aplici litera şi spiritul legii vedem că apar blocaje, abuzuri sau chiar prejudicii aduse naturii sau comunităţilor locale. Cred că se impune „să luăm” o coala nouă de hârtie şi să rescriem acest cadru printr-o împletire a tradiţiei şi inovaţiei sub deviza: simplitate-transparenţă-eficienţă! Să păstrăm principiile durabile din silvicultura româneasca pe care să le completăm cu eficienţă administrative. dar şi cu noile concepte de dezvoltare durabilă la care România a aderat.

Adevărul: Apropierea sezonului rece ne-a adus şi o paletă destul de bogată de ştiri legate de pădurarii care au plătit un tribut greu, în unele cazuri chiar cu viaţa, deciziei lor de a-şi face datoria. Care ar fi soluţia în cazul acesta?

Radu Vlad: Foarte important, eforturile de prevenţie şi combatere realizate de  silvicultori trebuie susţinute proactiv, de către toate instituţiile statului (gărzi forestiere, gărzi de mediu, poliţie, jandarmerie, etc.) mai ales că din 2016 degradarea fondului forestier naţional este considerate, prin lege,  o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Este nevoie de o schimbare radicală a întregului sistem de combatere a tăierilor ilegale. Sunt necesare soluţii integrate ce pot fi promovate doar printr-un pachet legislativ! Se impune în primul rând transformarea sistemului actual de control bazat pe „marcarea” şi paza arborilor în pădure, într-unul axat pe controlul volumelor materialelor lemnoase ce ies din pădure (momentul plasării pe piaţă a lemnului - similar efectuării plăţii la ieşirea din magazin). Simplu, precis, eficient şi care totodată reduce şi riscurile de expunere a personalului silvic.

Gândiţi-vă că se aşteaptă de la silvicultori să păzească şapte milioane de hectare de păduri fără garduri, fără porţi sau lacăte. Astăzi pe drumurile forestiere poate intra oricine şi la orice oră cu maşina sau căruţa, iar administraţiile silvice nu pot avea un control efectiv. Soluţia ar fi ca prin lege, oricine intră în fondul forestier naţional (cu mijloace ce pot transporta lemn), să declare accesul şi destinaţia utilizând aplicaţia SUMAL (Wood tracking şi Inspectorul pădurii). Astfel ar exista o evidenţă în timp real a activităţilor în pădure, care ar putea fi utilizată de cei cu atribuţii de control. Oricine intră pe drumurile forestiere în pădure fără să declare acest lucru fie încalcă declaraţia, fie va putea fi sancţionat în mod corespunzător (de precizat şi că în prezent conform Codului Silvic accesul în fondul forestier se face numai cu aprobarea proprietarului şi a administratorului – dar nimeni nu respectă această obligaţie). Declararea accesului în fondul forestier naţional reprezintă nu doar un mijloc foarte eficient de prevenţie a recoltării ilegale a lemnului, ci şi un mod de monitorizare a plăţii taxei de drum (starea drumurilor forestiere în România este în foarte multe situaţii deplorabilă şi pentru că nu se încasează această taxa pentru mentenanţa infrastructurii).

Un alt aspect important este răspunderea legală. Astăzi în silvicultură, atunci când se taie ilegal (fără drept) arbori din pădure nu se pot aplica decât sancţiuni contravenţionale, dacă nu se înregistrează un prejudiciu valoric de 5 metri-cubi!. Tot sancţiuni contravenţionale, dar modice, se aplică şi atunci când se transportă ilegal lemnul (desigur, unul fără provenienţă legală). Trebuie deci să fie instituit un regim de sancţiuni eficiente, proporţionale şi disuasive. Ieşirea din pădure cu lemn care ulterior este introdus pe piata fără a fii declarat ar trebui să atragă răspunderea penală!

Nu în ultimul rând, eliminarea TVA-ului la lemnul de foc şi în cazul lemnului pentru construcţii rurale este o măsură esenţială pentru descurajarea valorificării pe piaţa neagră a lemnului. S-a văzut că eliminarea TVA-ului la produsele de panificaţie a redus evaziunea fiscală. Cu atât mai mult trebuie urmat acest model şi pentru lemnul destinat populaţiei, mai ales că degradarea fondului forestier naţional este considerată o ameninţare la adresa siguranţei naţionale!

Adevărul: Cât de mare este prăpastia care separă viziunea noastră asupra pădurilor faţă de cea europeană?

Radu Vlad: Silvicultura românească este fundamentată pe principii durabile, fiind în esenţă o silvicultură ecologistă, prietenoasă cu mediul. Tocmai de aceea, în pofida tuturor provocărilor din ultimii 30 ani, pădurile României adăpostesc concentraţii de biodiversitate semnificative la nivel european. Astăzi, spre exemplu, nu există conflicte semnificative între prevederile legislaţiei naţionale şi cele mai exigente standarde, cu recunoaştere internaţională, care îşi propun să definească un management forestier responsabil. Trebuie doar ca aceste cerinţe sa fie aplicate în mod adecvat!

Dacă ne referim la politici şi cadrul administrativ, România nu mai are o strategie naţională forestieră încă din 2011, când a expirat fără să fi ştiut prea mulţi că a existat măcar un astfel de document. Astăzi există în procedură de avizare o variantă începută în anul 2012, iar de atunci ncoace nu a mai existat o dezbatere reală; în consecinţă, rezultatul nu prea seamănă cu un document strategic şi nu este armonizat cu celelalte politici şi strategii. La nivelul Uniunii Europene, chiar dacă nu există o politică comună pentru silvicultură, este însă în vigoare o strategie forestieră europeană pentru perioada 2014-2020 şi care urmează să fie reactualizată anul viitor pentru următorii şapte ani. Iată de ce credem că este un moment potrivit, „să începem de la momentul zero”, să redeschidem dezbaterea pe strategia forestieră naţională pe care s-o armonizăm cu cea europeană.

Adevărul: Dacă ar depinde strict de dvs recomandarea de a petrece „Săptămâna altfel” din şcoală doar într-o zonă împădurită, aţi încuraja acest lucru?

Radu Vlad: Este cunoscut poemul „Învaţă de la toate” şi plecând de la el cred că observând doar cu atenţie pădurea naturală (pădurile virgine) putem să le învăţăm pe toate cele de care are nevoie sufletul şi mintea noastra. Pădurile aceasta nu sunt doar o lecţie vie despre ecologie sau silvicultură, ci şi o lecţie despre normalitate, despre firesc. Aici, unde singurul arhitect este Dumnezeu, prin legile naturii, putem înţelege cel mai bine universul pădurii şi ca un curs de antropologie sau cultură civică. Din rezultatul acestei evoluţii naturale de mii de ani, putem regăsi modelul îndelung verificat de natura care să ne inspire cum ar trebui să ne comportăm în societate, în lupta pentru existenţă a fiecăruia dintre noi, dar în acelaşi timp urmărind interesul pe termen lung al comunităţii - atât de frumos exemplificat de pădure ca ecosistem, ce atinge aici cea mai mare productivitate şi stabilitate.

În altă ordine de idei, garanţia conservării pădurilor pe termen lung este doar „conştiinţa forestieră” a societăţii, o societate educată care înţelege rostul pădurii şi al silviculturii. În acest sens ar fi extraordinar ca măcar o zi dintr-o săptămână în cei 12 ani de scoala, orice elev să ajungă într-o pădure, într-un cadru organizat.

Adevărul: Cum trebuie încurajate investiţiile în domeniul afacerilor aşa numite „verzi”?

Radu Vlad: Am văzut că atunci când s-a închis mineritul, principala problema cu care ne-am confruntat nu a fost neapărat valoarea minereului care nu a mai fost extras. Cele mai mari probleme sunt cele legate de pierderea valorii adăugate prin prelucrare şi pierderea locurilor de muncă.

La altă scară, similar însă, funcţionează şi impunerea restricţiilor de recoltare a resurselor oferite de păduri,  fie că vorbim de o pădure virgină care trebuie protejată sau de o zonă de protecţie strictă dintr-o arie naturală protejată (trebuie spus aici că pentru circa un sfert din pădurile României nu se reglementează un proces de producţie, ci există funcţii speciale de protecţie). În silvicultură însă, de 30 de ani nu există mecanisme financiare funcţionale nici măcar pentru despăgubirea proprietarilor cărora le-au fost impuse restricţii (tocmai în vederea îndeplinirii funcţiilor de protecţie de care aminteam mai sus). Mai mult, vedem că nu este suficientă doar compensarea pierderilor proprietarilor ce rezultă din nerecoltarea resursei brute. Trebuie susţinute şi activităţi economice alternative pentru întregul lanţ valoric de prelucrare a resurselor naturale care nu se mai mobilizează.

Dacă vrem să reducem presiunea pe pădurile din ariile naturale protejate şi dacă vrem să prevenim depopularea spaţiului rural din zona montană, trebuie să dam mai multă consistenţă  preocupărilor legate de dezvoltarea comunităţilor locale prin facilitarea de investiţii durabile. O soluţie viabilă credem că ar putea fi acordarea de facilităţi fiscale, ajutoare minimale, alocarea de fonduri europene pentru sprijinirea investiţiilor realizate în aceste zone (prelucrarea superioară a lemnului, creşterea animalelor, ecoturism, etc) dar şi programe de educaţie si formare profesională. Care ar fi aceste „afaceri verzi” (care nu au un impact negativ asupra valorilor de mediu)?  În mod concret, acestea ar trebui stabilite în mod strategic în funcţie de specificul fiecărei zone, dar integrate la nivel naţional şi în context european. Pentru asta este nevoie de dialog şi implicarea tuturor factorilor interesaţi.

Adevărul: Există şi lucruri bune petrecute, dar pe care nu le cunoaştem?

Radu Vlad: Din păcate, munca şi provocările silvicultorilor nu sunt cunoscute publicului larg, iar când vine vorba de incriminare se generalizează adesea mult prea uşor. „Nu există pădure fără uscături” şi de aceea mă bucur să vorbesc şi despre „lemnul verde”.

Haideţi să privim în ansamblu nesfârşita tranziţie a României în perioada post-comunistă. Dacă vrem să comparăm sectorul forestier cu alte domenii, păduri încă mai avem (cu toate că până acum pădurile nu s-au bucurat de o finanţare reală). Rezultatele celui de-al doilea ciclu al Inventarului Forestier Naţional demonstrează că avem o pădure în creştere care prezintă acumulări considerabile de biomasă (volumul mediu la hectar în România este de circa 340 metri cub, comparativ cu media la nivel European, de 147 metri cub). Avem predominant păduri aflate într-o compoziţie şi regenerare naturală. Trebuie să înţelegem că dacă încă mai avem poate cea mai ridicată biodiversitate din Europa, acest lucru se datorează în mare parte şi silvicultorilor care au apărat principiile de gospodărire durabilă a pădurilor.

Un exemplu concret: În anul 2017 la Cracovia, Comitetul Parimoniului Mondial UNESCO a adoptat înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO a proprietăţii „Păduri de fag seculare cu structuri primare din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei”, iar România contribuie în mod esenţial la constituirea acestui patrimoniu cu aproape 24.000 hectare dintre cele mai valoaroase păduri virgine de fag. Este în fapt recunoaşterea „valorii universale excepţionale" a pădurilor virgine din România de către cel mai înalt for ştiinţific, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.  A fost o munca de echipă. Rezultatul de excepţie obţinut ilustrează cum prin unirea  eforturilor şi printr-o atitudine constructivă a societăţii civile, alături de autorităţi, de instiţutiile de cercetare şi de mediul economic, se poate clădi fundamentul dezvoltării durabile a României – o cale de urmat atât de necesară.

Adevărul: Monitorizarea transporturilor de lemn funcţionează în prezent?

Radu Vlad: Deşi în ultimii ani s-au făcut progrese semnificative, combaterea recoltării ilegale a lemnului reprezintă în continuare o provocare majoră pentru sectorul forestier. Instituirea  SUMAL (Wood tracking şi Inspectorul pădurii) demostrează că sistemele electronice de urmărire a trasabilităţii lemnului şi creşterea transparenţei sunt soluţiile de bază în această luptă.  Din păcate însă, nu folosim cu adevărat potenţialul acestui instrument de urmărire a trasabilităţii lemnului. În continuare, din tot lanţul de custodie al lemnului (de la pădure până la produsele din lemn pe care le utilizăm) nu se verifică prima şi cea mai relevantă verigă – prima plasare pe piaţă a lemnului (circulaţia materialelor lemnoase de la pădure la primul depozit).

Vindem arbori, măsuraţi „la ochi” (în care doar toleranţa admisă legal pentru determinarea volumului este de peste ±20%), verificăm obsesiv aceste măsurători înainte ca arborii să fie tăiaţi. Apoi, la ieşirea lemnului din pădure, nimic! După ce lemnul a intrat în piaţă, reluăm controalele căutând diferenţe între înscrisuri şi stocuri în peste 5.000 de depozite şi urmărim lemnul care circula între peste trei milioane gospodării şi zeci de unităţi de prelucrare a lemnului (unde prin tertipuri administrative „se pot înghiţi” volume mari de lemn). Instituim prin lege aceste controale, sarcini administrative inutile aplicate până la epuizarea resurselor, însă nu verificăm ce iese din pădure (similar plăţii din supermarket). Din informaţiile furnizate de autorităţi rezultă că nici 1% din transporturile de lemn ce ies din pădure nu sunt verificate de cei care au atribuţii de control utilizând aplicaţia „iwood tracking”. Trebuie să ne concentrăm eforturile în această zonă şi să nu risipim resursele fără nici un rost! Aceast principiu (verificarea la prima plasare pe piaţă) este de altfel instituit şi de regulamentul european privind comerţul cu lemn şi se aplică în toate ţările civilizate.

Se impune eficientizarea sistemului informaţional integrat, pentru identificarea provenienţei şi urmărirea trasabilităţii materialelor lemnoase (SUMAL), cu accent pe prima plasare pe piaţă a lemnului şi prin instituirea de mecanisme de prevenţie eficiente. În acest sens, ca element de inovare (astăzi când recunoaşterea facială sau amprenta digitală este la îndemâna oricărui), propunem utilizarea „amprentei grafice a transportului de lemn”  (i.e. modul unic de distribuire /aşezare a materialelor lemnoase în mijlocul de transport), care să fie ataşat codului unic generat de SUMAL. Astfel, prin creşterea transparenţei şi accesarea modulelor SUMAL “iwood tracking” şi „inspectorul pădurii” (i.e. transparenţa), se vor putea preveni principalele modalităţi de recoltare ilegală a lemnului: transporturile multiple cu aceleaşi documente şi nedeclararea întregului volum transportat.

Toate aceste eforturi nu au sens dacă nu instituim şi proceduri de control transparente care să urmeze o abordare bazată pe riscuri (adică prioritizarea controalelor pe criterii obiective şi transparente), respectiv indicatori de performanţă adecvaţi, referitor la îndeplinirea atribuţiilor de monitorizare şi control la prima plasare pe piata (% din totalul transporturilor).

Adevărul: Care sunt planurile de viitor ale World Wide Fund (WWF) România privind viitorul pădurii româneşti?

Radu Vlad: Voi continua munca alături de WWF şi anume să îndeplinim misiunea de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Avem mai multe proiecte pentru ocrotirea valorilor ridicate de conservare adăpostite de pădurile din România, dezvoltarea priorităţilor de finanţare în politica agricolă comună, adaptarea ecosistemelor forestiere la schimbările climatice sau consolidarea implementării sistemelor voluntare de certificare a pădurilor. Toate, pentru promovarea unui management forestier responsabil.

Referitor la nivelul tăierilor ilegale trebuie spus că s-au vehiculat foarte multe estimări. Adevărul e că nu ştim cât lemn se recoltează în mod ilegal. Nu a fost dezvoltată încă o evaluare pe fundamente riguroase, care să-şi propună cuantificarea acestui fenomen. Tocmai de aceea avem în lucru dezvoltarea şi implementarea unei metodologii pentru estimarea prin metode statistice a nivelului transporturilor materialelor lemnoase fără „provenienţă legală”. Propunem astfel monitorizarea circulaţiei materialelor lemnoase printr-un sistem de camere video (amplasate prin eşantionaj pe criterii specifice ce urmează să fie judicios stabite). Urmărim segmentul primei introduceri pe piaţă a lemnului (pentru a evita „dubla” raportare) şi pentru a ilustra eficienţa acestei abordări. În acest fel, mizăm pe identificarea transporturilor fără provenienţă legală, „transporturile multiple”, eventuale diferenţe flagrante între volumul real şi cel înregistrat în SUMAL. Vrem să dezvoltăm un protocol de monitorizare, astfel încât să se poată obţine o reprezentativitate /acoperire statistică adecvată (la nivel local, regional sau naţional) - similar sondajelor la ieşirea de la urne (votează zece milioane de cetăţeni, însă prin chestionarea unui eşantion de o mie de persoane se poate estima cu o precizie rezonabilă preferinţele exprimate prin vot).

Prin dezvoltarea şi implementarea unui astfel de „instrument” de monitorizare, ar fi de asemenea posibilă: evaluarea performanţei sau a eficienţei sistemelor de pază a pădurilor, respectiv identificarea celor mai bune soluţii practice pentru îmbunătăţirea continuă a Sistemului Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase. De asemenea, ar fi astfel posibilă şi identificarea factorilor de risc specifici care ar trebui luaţi în considerare atunci când se instituie procedurile de control pentru operatori, urmând o abordare bazată pe riscuri (criterii de prioritizare obiective şi transparente a controalelor).

Adevărul: Politica agricolă comună UE ne permite utilizarea unor fonduri importante pentru a schimba destinul pădurilor româneşti. Ce paşi ar trebui urmaţi în această direcţie şi cum v-a încurajat titlul de erou local în cadrul campaniei EU Protects, coordonată de Uniunea Europeană?

Radu Vlad: Deşi au un rol esenţial în dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale din spaţiul rural, sectorul forestier suferă de o subfinanţare crasă. Pădurile ocupă circa 29% din suprafaţa ţării, însă până în prezent am absorbit pentru ele, mai putin de 0,5% din totalul fondurilor disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

În viitoarea politică agricolă comună, din fondurile alocate dezvoltării rurale (circa 6,7 miliarde de euro), cel puţin 35% din intervenţii vor fi adresate obiectivelor specifice de mediu şi climă. Sperăm ca măcar în acest exerciţiu financiar pădurile să primească în sfârşit atenţia cuvenită. Cine, dacă nu pădurea, ne oferă cele mai semnificative servicii de mediu şi climă?!?

Asociaţia World Wide Fund România a fost selectată ca partener al Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în procesul de consultare pentru elaborarea Planului Naţional Strategic, în viitorul exerciţiu al politicii agricole comune 2021-2027. Vom susţine includerea în priorităţile de finanţare a plăţilor compensatorii pentru restricţiile impuse prin măsurile de conservare a habitatelor şi a speciilor de interes comunitar (Natura 2000), ocrotirea pădurilor situate în afara fondului forestier naţional, împădurirea terenurilor degradate, refacerea  arboretelor afectate  de calamităţi, măsuri de prevenţie şi creşterea stabilităţii  arboretelor (în contextul schimbărilor climatice), investiţii în infrastructura forestieră şi tehnologii  de  recoltare a lemnului prietenoase cu mediu, măsuri de silvomediu. „Nu putem uita pădurea, care în ultimă instanţă este izvorul sănătăţii noastre trupeşti şi sufleteşti şi al energiei româneşti; sau altfel spus, liniştea, belşugul şi tăria neamului”, obişnuia să spună Marin Dracea, „părintele” silviculturii româneşti.

Apoi, în campania EU Protects, coordonată de Uniunea Europeană, am avut şansa să cunosc oameni deosebiţi, cărora le mulţumesc pentru gândurile bune. Da, am învăţat multe şi mă simt mai încrezător, fiindcă împreună totul este posibil!