Rusia versus România. Provocări şi război hibrid în flancul estic al NATO

Asaltul politicienilor coaliţiei PSD-ALDE împotriva justiţiei, statului de drept şi a valorilor euro-atlantice slăbesc statul român, devenind o pradă uşoară în războiul hibrid pe care Federaţia Rusă îl desfăşoară în regiune. Drama Ucrainei din anul 2014 este astăzi exemplul cel mai concludent în ceea ce priveşte războiul hibrid, scrie Sebastian Rusu pe Jurnaliştii.ro

Flancul estic al Alianţei întărit şi amplasarea scutului anti-rachetă la Deveselu stârnesc o îngrijorare permanentă la Kremlin, care consideră că acestea îi subminează securitatea şi capacitatea de descurajare a propriilor săi inamici. Acest lucru a fost confirmat atât de Vladimir Putin, cât şi de şeful Forţelor Strategice Nucleare ale Federaţiei Ruse, generalul Serghei Karakaiev, care au susţinut public că forţele armate ruse vor dezvolta noi tipuri de rachete intercontinentale pentru anihilarea scutului de la Deveselu.

„Rusia va introduce noi tipuri de rachete intercontinentale, care vor avea traiectorii greu de anticipat; de asemenea, vom avea noi mijloace de a depăşi sistemul antirachetă NATO. Forţele balistice ruse sunt capabile să lanseze atacuri simultane din mai multe direcţii”, sublinia Serghei Karakaiev.

De asemenea, ruşii şi-au întărit forţa militară din Crimeea, anexată ilegal în 2014, cât şi-n enclava Kaliningrad, prin amplasarea rachetelor Iskander şi a unor echipamente militare de ultimă generaţie.

În schimb, oficialii Alianţei au precizat de fiecare dată, că sistemul de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva Iranului şi a unor posibile ameninţări din Orientul Mijlociu şi, totodată, au arătat că din punct de vedere tehnic şi geostrategic, rachetele interceptoare nu fac faţă sistemelor balistice ruseşti.

„Acest amplasament din România, ca şi cel din Polonia, nu este îndreptat împotriva Rusiei. Sunt prea puţini interceptori, localizaţi mult prea la sud sau prea aproape de Rusia pentru a putea intercepta rachete balistice intercontinentale ruseşti”, declara secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Pe de altă parte, Rusia nu se teme de exerciţiile NATO desfăşurate cu regularitate în statele flancului Estic (Polonia, Ţările Baltice, România şi Bulgaria) sau de rotaţia periodică a soldaţilor americani din regiune, ci de răspunsul masiv al NATO, în cazul în care ar îndrăzni să depăşească linia roşie.

ROMÂNIA, O ŢINTĂ PREDILECTĂ A RUSIEI ÎNCÂ DE LA ÎNCEPUTUL ANILOR 2000

În cazul ţării noastre, Federaţia Rusă a început un război hibrid, încă de la începutul anilor 2000, când oligarhii din jurul lui Vladimir Putin au profitat din plin de deschiderea oferită de guvernarea Năstase, pentru privatizarea siderurgiei româneşti.

Astfel, în 2003, grupul Mechel şi-a întărit poziţia în România prin achiziţiile Combinatelor Siderurgice de la Câmpia Turzii şi Târgovişte, la preţuri derizorii şi cu investiţii minime. Practic, omul de afaceri Oleg Svedakov a plătit în jur de 27, 2 milioane de euro per combinat, şi a beneficiat de ştergerea unei datorii de 58 de milioane de dolari, în schimbul unei investiţii de 20 milioane de dolari la Câmpia Turzii şi Târgovişte.

În timp, ruşii au avut grijă să pună aceste combinate pe butuci, iar în 2008 au dezmembrat singura instalaţie certificată NATO din Europa de Est de la Combinatul Siderurgic din Târgovişte – Forja de Blocuri şi Bare care făcea ţevi de tun şi era aproape nouă.

Utilajul construit în 1988 la Oţelăria din Târgovişte se găseşte astăzi în Federaţia Rusă, la uzina Mechel din Chelyabinsk, o zonă puternic industrializată, cunoscută trept „Tankograd” în perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial, potrivit Digi 24.

După siderurgie, ruşii mai controlează un alt obiectiv strategic al României: Combinatul Petrochimic de la Telejean (fostul PETROTEL- astăzi Lukoil) de lângă Ploieşti, unde astăzi mai funcţionează doar partea de rafinare, întrucât petrochimia a fost tăiată şi dusă la fier vechi. Acest combinat strategic a fost privatizat în timpul Guvernării CDR, la presiunea FMI „pe lucru de nimic”, în perioada 1997-1999.

De asemenea, mai sunt şi alte obiective industriale naţionale, unde oligarhii ruşi controlează din umbră, sub forma unor acţionariate minoritare.

Dacă România a căzut pradă intereselor geo-economice ale Federaţiei Ruse, din punct de vedere militar, umbrela de securitate a NATO şi parteneriatul strategic cu SUA sunt pilonii, care pentru moment ţin Federaţia Rusă dincolo de linia roşie.

Pentru testarea forţei de răspuns a NATO în spaţiul aerian al României, Kremlinul, prin avioanele sale, încalcă frecvent convenţiile internaţionale. În urmă cu patru zile, un avion de ultimă generaţie al armatei ruse a violat spaţiul aerian al României, fiind interceptat de avioanele canadiene de la Baza Mihail Kogălniceanu.

„Este un mod al Federaţiei Ruse de a testa modul cum reacţionează forţele române, forţele NATO. De fiecare dată am demonstrat că suntem în măsură să îndeplinim misiunile”, a afirmat ministrul Apărării, Mihai Fifor, reamintind că, după anexarea Crimeii, ne învecinăm practic cu Federaţia Rusă.

De asemenea, resursele de gaze naturale descoperite recent pe platoul Mării Negre au determinat Rusia să sporească acţiunile din zona proxy – a R.Moldova împotriva intereselor Bucureştilor, încurajând forţele politice de la Chişinău, aflate sub controlul lui Vladimir Plahotniuc, să lanseze doctrina pro-moldovenismului, în preajma alegerilor din februarie 2019.

Citeşte analiza completă pe Jurnaliştii.ro