Rusia şi China se folosesc de pandemie pentru a spiona România. Oficial SRI: Le dăm mesaj că i-am găsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sunt în derulare investigaţii privind operaţiuni ale unor state ostile României pe instituţii fundamentale din Guvern/ Foto: Shutterstock

Anton Rog, directorul Centrului CYBERINT din cadrul SRI, a dezvăluit, că mai multe state ostile României au profitat de pandemia de Covid pentru a spiona mai uşor instituţiile statului român.

Rog a precizat, în cadrul unui interviu acordat Digi24, că sunt în derulare investigaţii „privind operaţiuni ale unor state ostile României pe instituţii fundamentale din Guvern”.

„Au fost şi atacuri şi operaţiuni (în perioada pandemiei). Discutăm despre spionaj cibernetic şi acolo sunt investigaţii şi mai curente şi mai vechi, care sunt încă în derulare privind operaţiuni ale unor state ostile României pe instituţii fundamentale din Guvernul României. În felul ăsta le şi dăm un mesaj că i-am găsit, că ştim ce fac” a spus Anton Rog. 

Şeful CYBERINT a explicat metodele folosite de spioni, spunând că aceştia se folosesc de interesul oamenilor pentru informaţii legate de Covid: „La începutul crizei nu aveam date foarte clare despre virus, cum se răspândeşte, cum să ne protejăm de el, şi atunci atacatorii cibernetici au utilizat ingineria socială, trimit nişte e-mail-uri ţintite către anumiţi angajaţi din statul român în care au folosit mesaje cum să te protejezi de Covid, dacă vrei să ştii câţi noi infectaţi de Covid sunt în ţară fă click pe linkul ăsta. Mesajele sunt atât de bine scrise şi mail-urile excepţional scrise în limba română. E important ca angajatul instituţiei să acceseze mail-ul din reţeaua instituţiei, ca să infecteze reţeaua instituţiei respective”

„Marile puteri ale lumii sunt interesate să rămână mari puteri ale lumii şi folosesc orice mijloace, inclusiv cele cibernetice. Şi nu excludem nicio mare putere aici. Din fericire pentru noi, cu unii dintre ei suntem parteneri şi prieteni, şi atunci nu e cazul pentru că avem un schimb de date onest, cinstit, bidirecţional, să nu se înţeleagă că doar furniză, şi nu primim nimic, că primim, iar alte mari super puteri ale lumii care cel puţin în plan cibernetic s-au manifestat ostil României încearcă să fie prezente în România. Abordările sunt diferite. Dacă unii se duc ţintit pe informaţii din mediul strategic politic, militar, de intellingence, deci şi reţelele serviciului care sunt legate la internet sunt targhetate constant, adică nu suntem ocoliţi noi pentru că noi suntem SRI, doar că noi nu punem nicio informaţie de valoare acolo. Pe când alte instituţii din zona civilă, din zona guvernamentală, au propriile reţele în care au informaţie relevantă, aşa e normal, aşa trebuie să fie, pentru că trebuie să ţină legătura cu NATO, cu UE, şi e normal să fie aşa, poate că nu este informaţie clasificată dar este informaţie relevantă, şi atunci vin (spionii cibernetici -n.n.). Unii se duc pe informaţie din asta, alţii se duc pe spionaj global, industrial, în care adună tot de peste tot, au putere de analiză, şi-au instruit oamenii în Occident”, a explicat Rog. 

Întrebat dacă ţările pomenite sunt Rusia şi China, generalul SRI a răspuns: Nu aş vrea să dau exemple de state, dar exemplele oferite sunt cumva corecte. Sunt de la Răsărit”

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend