Rudel Obreja a depus plângere penală împotriva semnatarilor Protocolului dintre SRI şi DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală în dosarul ”Gala Bute”, a depus o plângere penală împotriva semnatarilor Protocolului dintre SRI şi DNA.

Rudel Obreja anunţă pe pagina sa de Facebook că joi a fost citat şi s-a prezentat la PÎCCJ, secţia Parchetului Militar.

”Am dat declaraţie în calitate de persoană vătămată şi am declarat că mă constitui parte civilă împotriva celor care şi-au bătut joc de viaţa mea şi a familiei mele timp de 7 ani, urmând să precizez într-un viitor apropiat cuantumul despăgubirilor solicitate.
Am declanşat aceste demersuri (a se citi o luptă foarte dificilă) din dorinţa de ajuta la instaurarea normalităţii în Ţara mea. 
L-am întrebat, la finalul declaraţiei, pe dl Procuror, deloc retoric: «Domnule procuror, corb la corb îşi vor scoate ochii»... ??!!
N-a ştiut să-mi dea un răspuns... De acest răspuns depinde în viitor normalitatea, firescul, respectarea Legii în această Ţară”, continuă Obreja.

El spune că meciul e lung, greu, dar că are rezistenţă destulă.

”Dorinţa de victorie vine din dorinţa de a (mi) se face dreptate. Nimic nu se poate clădi pe minciună, doar Adevărul ne va elibera din chingile în care ne-au prins «partenerii noştri»”, încheie Rudel Obreja.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au amânat pentru 5 iunie decizia definitivă în dosarul "Gala Bute", în care fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea - aflată în Costa Rica - a fost condamnată, în primă instanţă, la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

La ultimul termen al procesului, procurorii DNA au cerut majorarea pedepselor primite de Elena Udrea şi de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obeja, dar şi pentru ceilalţi inculpaţi.

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală, Gheorghe Nastasia, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare, iar Ana Maria Topoliceanu, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Recent, fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut public un document atribuit SRI, despre care spune că este strict secret şi i-a parvenit în urmă cu câteva luni, vizând dosarul ”Gala Bute”. Traian Băsescu spunea că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA şi SRI şi că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI. 

În 30 martie, Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009. Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă