Romsilva, reacție la raportul de audit al Curții de Conturi. „Media individuală netă a premiilor a fost de circa 4.300 lei/salariat/an”

0
Publicat:

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a precizat, vineri, în legătură cu raportul de audit al Curţii de Conturi, care identifica nereguli semnificative şi plăţi necuvenite.

Curtea de Conturi spune că angajații Romsilva au primit prime în bani importante FOTO: Adevărul

Conducerea executivă a Romsilva spune că „a acţionat cu celeritate” în aplicarea măsurilor de conformitate stabilite de către Curtea de Conturi. Unele dintre acestea sunt implementate deja, altele au termen de implementare până la finele acestui an, respectiv finalul primului semestru al anului 2026. Implementarea unor măsuri de conformitate dispuse de Curtea de Conturi depinde de modificarea şi actualizarea unor acte normative în perioada următoare, precizează Romsilva ăn urma publicării raportului de audit de conformitate al Curţii de Conturi.

„Suma la care se face referire în raportul de audit de conformitate nr. 36270/21.05.2025 al Curţii de Conturi, respectiv 216,5 milioane lei, reprezintă suma brută acordată în anii 2021 şi 2022, în baza Contractului Colectiv de Muncă, celor peste 14.400 de angajaţi ai Romsilva. Valoarea medie individuală netă a acestora a fost de circa 4.300 lei/salariat/an. Premiile au fost acordate având în vedere rezultatele financiare excepţionale din anii 2021 şi 2022 ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, ca de exemplu o majorare a veniturilor cu 255 milioane lei şi cu 35,6% a profitului în anul 2021, precum şi o majorare a veniturilor cu peste 740 milioane lei şi a profitului brut cu 806% în anul 2022, faţă de bugetele anuale aprobate, acestea fiind acordate în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă”, menţionează Romsilva.

Regia completează că Romsilva nu este finanţată de la bugetul de stat, ci „se autofinanţează”, obţinând venituri „inclusiv din servicii silvice acordate proprietarilor privaţi de păduri şi activităţi conexe silviculturii”.

„Între anii 2019 şi 2023, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a înregistrat un profit cumulat brut de 792,6 milioane lei, din acesta fiind vărsaţi la bugetul statului 716,7 milioane lei. În acelaşi timp, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a degrevat bugetul de stat cu sume semnificative, prin finanţarea, din fondurile proprii, a activităţii de creştere şi ameliorare a cailor de rasă şi asigurarea administrării a 22 de parcuri naţionale şi naturale”, mai precizează Romsilva.

Sursa citată consideră că fără „implicarea activă şi dedicarea” majorităţii salariaţilor, peste 14.400 de angajaţi, „nu ar fi fost posibil ca Regia Naţională a Pădurilor să înregistreze rezultatele excepţionale, respectiv depăşirea tuturor indicatorilor”.

De asemenea, sursa citată precizează că la nivelul regiei se realizează, anual, evaluarea performaneţelor profesionale pentru fiecare angajat.

„Menţionăm că, încă de anul trecut, echipa managerială a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva a luat măsuri de reducere a cheltuielilor şi de eficientizare a activităţii regiei”, mai arată sursa citată.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţa că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, preciza ministrul, este vorba atât de gestionarea deficitară a patrimoniului public şi privat al statului, cât şi de venituri rămase neîncasate din suprafeţele date spre folosinţă temporară şi cheltuieli cu salariile mai mari decât limitele bugetare, de peste 66 milioane lei.

Potrivit ministrului, Romsilva are întârzieri în respectarea termenelor de exploatare a lemnului, nu a calculat penalităţi de întârziere pentru contractele încheiate şi a acceptat participarea la licitaţiile de masă lemnoasă a unor operatori economici care nu îndeplineau criteriile legale.

În pofida acestor nereguli, Romsilva şi-a premiat toţi angajaţii cu peste 216,5 milioane lei, fără o justificare reală a performanţelor acestora, mai afirma Mircea Fechet.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat