România preia conducerea Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevarul/ Eduard Hellvig

România a preluat, în urma candidaturii depuse de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), conducerea Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT).

Decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi la Campeche (Mexic), unde are loc în aceste zile a 94-a sesiune a Consiliului Executiv al OMT, se arată într-un comunicat MDRT citat de Mediafax.

Intenţia de a candida pentru această funcţie a fost anunţată la reuniunea Consiliului din luna iunie, în contextul în care România a deţinut succesiv, în ultimii trei ani, funcţiile de membru, vicepreşedinte şi prim-vicepreşedinte în cadrul acestui organism, potrivit instituţiei.

"Pe durata deţinerii preşedinţiei, de comun acord cu ceilalţi membri, vom stabili şi vom dezvolta o serie de proiecte menite să contribuie la atingerea obiectivelor OMT. Ca români, va trebui să ştim să profităm de această oportunitate şi pentru a ne promova pe harta turistică mondială", a afirmat ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig.

România va exercita mandatul de preşedinte al Consiliului Executiv al OMT pe o perioadă de un an, până în toamna anului 2013.

Consiliul Executiv al OMT, format din 32 de state membre, este structura de conducere care coordonează activitatea organizaţiei în intervalul dintre sesiunile Adunării Generale şi asigură îndeplinirea activităţilor organizaţiei.

OMT este agenţia Naţiunilor Unite care coordonează promovarea la nivel internaţional a turismului responsabil, durabil şi accesibil. În prezent, OMT numără 155 de state membre cu drepturi depline, 6 membri asociaţi şi peste 400 de membri afiliaţi din sectorul privat, educaţional, asociativ şi public. Romania este stat membru fondator al OMT, din 1975, cu drepturi depline.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă