România a intrat în atenţia UNESCO din cauza exploatării neconforme a pădurilor de fag înscrise în patrimoniul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

O comisie comună a Centrului pentru patrimoniu mondial UNESCO şi specialişti în monitorizare reactivă de la Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii (IUCN) va cerceta modul în care România a respectat regulile de administrare a pădurilor de fag, acestea fiind înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, „Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei”.

Situaţia pădurilor de fag din România a fost dezbătută în cadrul celei de a 43-a sesiuni a Comitetului patrimoniului mondial UNESCO, la care participă o delegaţie parlamentară condusă de Ionel Palăr, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, din care fac parte deputaţii Lucian Simion şi Sorin Lazăr şi senatorul Alexandru Pereş, informează news.ro.

Situl „Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei” cuprinde păduri situate în 11 ţări europene, printre care şi România, care are înscrise opt rezervaţii naturale şi codri seculari.

În noiembrie 2018, în urma unei sesizări, Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO a cerut lămuriri autorităţilor române privind operaţiunile de exploatare forestieră în pădurile din zonele tampon ale componentelor româneşti ale sitului. În ciuda asigurărilor date de autorităţile de la Bucureşti, potrivit cărora exploatările forestiere nu au afectat valoarea universală a pădurilor seculare de fag, oficialii UNESCO au solicitat lămuriri suplimentare şi s-au arătat îngrijoraţi că tăierile de arbori ar putea avea un impact negativ asupra sitului.

„În discuţie se află, în principal, zonele tampon din parcurile naţionale Domogled-Valea Cernei şi Cheile Nerei-Beusnita, unde s-a înregistrat activitate de exploatare forestieră şi există temerea că acestea au fost foarte aproape sau chiar adiacente de graniţele zonelor componente ale sitului UNESCO. Reprezentanţii organismului internaţional nu au siguranţa că tăierile de arbori nu afectează negativ procesele naturale şi, în consecinţă, valoarea universală a sitului. Personal, sper că nu am fost atât de lipsiţi de responsabilitate, încât să periclităm apartenenţa noastră la acest important obiectiv de patrimoniu UNESCO, pentru o activitate economică pasageră”, a transmis deputatul Ionel Palăr, preşedintele Comisiei pentru relaţia cu UNESCO.

România va fi vizitată de o misiune comună a Centrului pentru Patrimoniu Mondial şi IUCN, pentru a fi monitorizată privind regimul de gestionare a zonelor tampon şi pentru a se evalua impactul activităţilor de exploatare forestieră care au avut loc.

Din situl UNESCO „Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei”, în România fac parte ariile protejate: Rezervaţia naturală Izvoarele Nerei din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului; Rezervaţia mixtă Cheile Nerei-Beuşniţa din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa; Rezervaţia naturală Coronini-Bedina, rezervaţia naturală Iauna-Craiova şi rezervaţia naturală Ciucevele Cernei din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei; Masivul Cozia şi Cheile Lotrişorului din Parcul Naţional Cozia; Codrul secular Şinca; Codrul secular Slătioara; Codrii seculari de la Izvorul Şurii şi Preluci situaţi în rezervaţia naturală Arcer-Ţibleş Bran; Codrii seculari de la Strâmbu-Băiuţ.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești