Români aduși ilegal la cerșit în Statele Unite de un grup infracțional organizat. Cum au fost introduși pe teritoriul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii au destructurat o grupare infracţională care trimitea persoane ilegal în Statele Unite ale Americii pe care le obliga să practice cerşetoria.

Percheziții la persoane suspecte de trafic de persoane Foto: Poliția Română

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, au pus în aplicare miercuri dimineața 20 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Argeș și Ilfov.

Cercetările au loc într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului, spălare a banilor și trafic de persoane.

Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2022, un număr de 19 suspecți au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și  favorizarea făptuitorului, grup care a acționat în mod coordonat în vederea facilitării pătrunderii ilegale pe teritoriul SUA a numeroase persoane, unele dintre acestea încercând să evite tragerea la răspunderea penală (6 inculpați – pe numele cărora existau mandate internaționale de arestare preventivă, cercetați într-o cauză instrumentată de către DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești) și altele ajungând pe teritoriul SUA în vederea săvârșirii de infracțiuni”, transmite Poliția Română.

Prejudiciu de 5 milioane de dolari

A fost solicitată extrădarea celor șase inculpați, aceștia fiind returnați în România.

Cercetările au reliefat că o parte dintre cei introduși ilegal pe teritoriul american au fost obligați să practice cerșetoria și să plătească în fiecare săptămână taxe către gruparea de criminalitate organizată, în timp ce alte persoane au săvârșit diverse infracțiuni, sumele de bani astfel obținute fiind trimise în România”, mai menționează sursa citată.

Prejudiciul produs prin infracțiunile săvârșite este de aproximativ 5.000.000 dolari, potrivit anchetatorilor.

Cum au fost introduse persoanele ilegal în SUA

De asemenea, s-a constatat că suspecții, prin intermediul unei societăți comerciale cu profil turistic, au asigurat documentele, transportul , preluarea, introducerea frauduloasă pe teritoriul american și cazarea persoanelor care au intrat în SUA prin Mexic, aparent în scop turistic.

Cinci dintre suspecți au fost cercetați și condamnați de autoritățile judiciare din SUA la diferite pedepse privative de libertate.

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT Pitești.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi