Recuperarea răniţilor din clubul Colectiv se va face în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chirurgii plasticieni şi specialiştii în recuperare care i-au evaluat pe tinerii răniţi în incendiul din Clubul Colectiv au stabilit planul de recuperare pentru următoarea perioadă. Potrivit unor oficiali din Ministerul Sănătăţii, până acum nu au fost identificaţi pacienţi care să fie transferaţi în străinătate.

Zeci de tineri răniţi în urma incendiului din Clubul Colectiv au fost evaluaţi săptămâna trecută, de o comisie mixtă formată din specialişti români şi străini. Aceştia au stabilit planul de recuperare al tinerilor, pe termen scurt, mediu şi lung, nu doar din punct de vedere medical, ci şi din punct de vedere psihologic. Un prim raport de etapă va fi prezentat chiar luni.

„Nu s-au identificat pacienţi care să fie transferaţi”

„Momentan nu s-au identificat pacienţi care să necesite transfer în străinătate pentru recuperare. Oamenii care au scăpat cu viaţă din această tragedie şi care au fost deja externaţi din spital au început recuperarea, unii chiar în unităţile sanitare în care au fost trataţi. Pe de altă parte nici nu sunt cereri depuse pentru tratament de recuperare în străinătate”, au arătat, pentru „Adevărul”, oficiali din Ministerul Sănătăţii.

Răniţii au fost evaluaţi la Spitalul de Arşi, la Spitalul Floreasca, la Spitalul Elias, precum şi la Spitalul Bagdasar. Cei care vor fi incluşi în programul de recuperare, 102 la număr din listele oficiale ale autorităţilor, vor beneficia de recuperare pe partea de chirurgie plastică şi reparatorie, de fizioterapie, logopedie şi alte servicii medicale, dar şi de sprijin psihologic şi social. „Pachetul va include nu doar servicii medicale. Are şi o componentă extraspital”, au precizat aceiaşi oficiali.

Sprijin pentru răniţii din străinătate

În prezent, 23 de pacienţi mai sunt internaţi în spitalele din Capitală. Pentru ei, comisia a stabilit un plan de tratament, pe care îl vor urma într-unul din cele patru spitale partenere din Capitală, respectiv Spitalul Bagdasar, Spitalul Floreasca, Spitalul de Arşi şi Spitalul Elias. Pentru cei care nu sunt din Capitală, comisia va stabili un program de recuperare în regim ambulator, şi vor putea merge la medic acolo unde au domiciliul.

În ceea ce-i priveşte pe cei 28 de tineri care sunt în continuare spitalizaţi în unităţile medicale din străinătate, autorităţile române vor aloca banii necesari pentru ca ei să beneficieze de recuperare în străinătate, dacă aşa vor stabili medicii lor curanţi. „În cazul celor care sunt deja în diaspora, ei au tot sprijinul pentru a continua acolo tratamentele de recuperare”, a explicat, în urmă cu câteva zile, medicul psihiatru Gabriel Diaconu, coordonatorul Grupului de Intervenţie în Criză (GIC).

Noi reguli pentru organizatorii de evenimente

Bilanţul negru al tragediei din Colectiv se ridică la 60 de morţi. Urmările incendiului din 30 octombrie a făcut ca Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să-şi revizuiască regulile. Mai exact, ISU Bucureşti a anunţat că folosirea flăcării pe timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi sau discoteci este interzisă.

Potrivit unui comunicat, organizatorii de evenimente vor depune documentaţia tehnică în vedere obţinerii autorizaţiei cu cel puţin 30 de zile înainte de realizarea evenimentului.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie